Duminica trecută, la Biserica Ortodoxă Română din Toracu Mare, s-a săvârşit conform datelor bisericeşti, Taina Sfântului Maslu. În prezenţa binecredincioşilor, această slujbă de tămăduire a trupului şi mai ales a sufletului a fost oficiată de Părintele Paroh Cristian Popi din Toracu Mare, Părintele Paroh Emanuil Mojic din Toracu Mic, Părintele Protopop Gabriel Bandu din Ecica și Părintele Pavel Jijița.
Slujba a avut un farmec aparte, pe mese fiind aşezate în mijlocul lăcaşului sfânt alimentele aduse de creştinii veniţi la slujbă, cu precădere făină şi ulei, care au fost binecuvântate şi sfinţite în cadrul acestei măreţe slujbe ortodoxe. A fost citit de şapte ori Apostolul, după care în şapte rânduri, făcând cu schimbul, au fost citite şapte Evanghelii. În aceste rugăciuni se cere păzirea vieţii bolnavului, uşurarea de chinuri, vindecarea şi întărirea trupului şi, totodată, iertarea păcatelor, tărie duhovnicească, primenirea întregii sale făpturi şi înnoirea în Hristos a vieţii.
În timpul acesta toţi cei prezenţi au îngenunchiat, dând laudă lui Dumnezeu, sub patrafirele celor patru preacucernici părinţi, iar apoi aceştia au miruit capetele, ochii şi mâinile binecredincioşilor din biserică cu untdelemn sfinţit, dar şi veşmintele aduse pentru a fi binecuvântate.
Părintele Protopop Gabriel Bandu din Ecica, a menţionat în cuvântul de învăţătură faptul că Taina Maslului este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi de către preoții bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea sufletească și iertarea păcatelor.
Florin RAȘA
integral îl puteți citi în numărul 49 din 3 decembrie