„În primul rând, vreau să vă salut în numele ministrului Tomislav Žigmanov și al întregului Minister pentru Drepturile Omului și ale Minorităților și Dialogului Social și să vă felicit pentru alegerile desfășurate cu succes. Acest minister, și prin acest act, arată un interes deosebit pentru activitatea și funcționarea consiliului național. Suntem conștienți de toate diferențele și provocările cu care se confruntă minoritățile naționale din Republica Serbia, dar dorim, de asemenea, să continuăm să oferim sprijin deplin în implementarea drepturilor minorităților. Consiliile naționale ale minorităților naționale reprezintă primul pas, dacă putem spune așa, în realizarea drepturilor colective ale minorităților naționale. În acest sens, consiliile naționale ar trebui să fie organisme funcționale de autoguvernare a minorităților și să funcționeze în plină capacitate, în care vor avea sprijin special din partea Ministerului Drepturilor Omului și ale Minorităților și Dialogului Social”.
Ședința de constituire a fost prezidată de către Bogdan Ancuțici din Doloave, cel mai în vârstă membru al CNMNR, însoțit de doi cei mai tineri membri Catarina C. Ecovoiu R. din Uzdin și Teodor Dejan din Torac. După ce s-a realizat validarea mandatelor s-a constatat că s-a constituit Consiliul Național Român. La punctul diverse s-a propus ca după o pauză să se desfășoare prima ședință a Consiliului Național al Minorității Naționale Române care a fost acceptată de membri.
După ce s-a constituit președinția de lucru alcătuită din Daniel Magdu, Traian Căcina și Rodica Almăjan, a fost prezentată ordinea de zi cu două puncte: alegerea președintelui Consiliului Național al Minorității Naționale Române și numirea comisiei pentru armonizarea noului Statut și a regulamentului de lucru al CNMNR. Pentru funcția de președinte al Consiliului Național Român a fost ales dr. Valentin Ardelean din Alibunar. În comisia pentru armonizarea noului Statut au intrat Daniel Magdu, Traian Căcina, Valentin Ardelean, Rodica Almăjan și Stevan Mihailov.
În prima sa adresare în calitate de președinte, dr. Valentin Ardelean a subliniat că este onorat că a fost ales de președinte și toți vor lucra împreună pentru binele tuturor românilor din Serbia, și consiliul va avea o colaborare foarte bună cu fiecare.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 24-31 decembrie