RETROSPECTIVA JOCURILOR SPORTIVE „CUPA LIBERTĂȚII” ÎN ANUL 2022

În anul 2022 Jocurile Sportive „Cupa Libertății” au început cu competițiile la ramura sportivă șah. În anul 2022 s-au organizat două ediții la șah, cea din 2021 și 2022 și competițiile la ramura sportivă minifotbal seniori și veteranii ediția din 2022. În luna iunie, la Jocurile Sportive „Cupa Libertății” la șah, ediția din 2021 au participat 10 echipe, din Alibunar, Vlaicovăț, Satu Nou, Iablanca, Mărcovăț, Sân Mihai, Râtișor, Nicolinț, și Torac.

Echipele au fost repartizate în două grupe de calificare în centrul Mărcovăț unde s-au întâlnit echipele din Marcovăț, Satu Nou, Vlaicovăț și Iablanca. La turneul final s-a calificate echipele din Vlaicovăț și Satu Nou. La centrul din Sân Mihai au participat echipele din Râtișor, Sân Mihai, Torac, Nicolinț, calificându-se echipele din Sân Mihai și Râtișor. Turneul final la șah, ediția 2021, s-a desfășurat în sala pentru festivității a Școlii Elementare „Olga Petrov Radišić” din Vârșeț. La turneul final au fost prezenți Daniel Magdu, președintele Consiliului Național Român, Marinel Petrică președintele Consiliului de Administrație al CPE „Libertatea”, dr. Traian Căcina, responsabil pentru Cultură în Consiliul Orașului Vârșeț, prof. Marizel Câmpian, directorul Ș.E. „Olga Petrov Radišić”, Mariana Stratulat directorul CPE „Libertatea” și Vasilie Petrică în calitate de delegat și ziarist. Meciurile s-au desfășurat în cinci etape. Au participat echipele din Nicolinț, Sân Mihai, Râtișor, Satu Nou, Vlaicovăț, și Alibunar.

După încheierea turneului final a urmat decernarea cupei, a medaliilor și a diplomelor. Diplomele de participare și cele de merit le-a înmânat Marinel Petrică. Cel mai bun jucător a fost desemnat Stefan Cotârlă și Alexandar Vrbljanac. Sebastian Preda și Aurel Mic au primit diplome drept cel mai tânăr participant, respectiv cel mai în vârstă jucător. Directorul școlii gazdă, Marizel Câmpian a înmânat medaliile de bronz echipei din Satu Nou, iar președintele CNMNRS, Daniel Magdu a predat medaliile de argint membrilor formației din Alibunar, Traian Căcina membru în Consiliul orașului Vârșeț le-a înmânat vlaicovicenilor medaliile de aur, iar Mariana Stratulat directorul CPE „Libertatea” le-a înmânat „Cupa”.

Vasile PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 53 din 7 ianuarie