Ştrudelul dolovean a devenit o marcă recunoscută

Asociaţia femeilor din Doloave a fost înfiinţată în anul 1995, iar actul de constituire l-au semnat 35 de femei. În fruntea acestei asociaţii a fost numită Dragana Marić şi locţiitoarea ei, Katica Smiljković, care ne-a vorbit despre proiectele realizate în decursul anului 2022.

,,Asociaţia femeilor a fost constituită cu scopul de a se păstra cât mai fidel portul popular şi tradiţiile din sat, şi de a promova arta culinară tradiţională. Cu ceea ce am dorit să ne promovăm a fost, în primul rând, ştrudelul cu mac, preparat după reţeta bunicilor noastre de la care am moştenit dragostea pentru gătirea prăjiturilor.

Ştrudelul nostru a devenit o marcă recunoscută care a dus faima bucătăriei tradiţionale peste tot unde au fost invitate femeile din Doloave. Gospodinele din Doloave sunt femei vrednice care cunosc destul de bine arta culinară din sat, şi de fiecare dată când avem ocazia, pregătim prăjituri delicioase după care am devenit recunoscute.

Tot la fel, femeile din Doloave sunt pregătite să intre în concurenţă cu noile trenduri ale artei culinare, astfel că sunt capabile să gătească prăjituri care sunt solicitate de bucătarii pasionaţi.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 54 din 14 ianuarie