Daniela Popov s-a născut în 1971 la Zrenjanin, unde a absolvit școala primară și gimnazială. Licența și-a luat-o la Departamentul de Limba Sârbă și Literatură Iugoslavă al Facultății de Filosofie din Novi Sad. În timpul stagiului de absolvire, a început să lucreze cu jumătate de normă în redacția română a Radio Novi Sad, unde și-a îmbunătățit cunoștințele de limba română cu ajutorul colegilor de redacție, precum și în timpul călătoriilor în România și Republica Moldova, unde a stat în mai multe rânduri pentru pregătire de studii, dar și în regie privată, pentru a cunoaște limba, cultura, modul de viață și obiceiurile românești. În timpul cât a fost angajată la radio, a colaborat cu redactorii mai multor emisiuni pentru care a scris texte, iar împreună cu alți tineri colegi, a scris texte și a găzduit emisiunea de tineret „Sâmbătă pe unda medie”. Din 1999 este angajată la Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informare Publică și Relații cu Comunitățile Confesionale, unde a lucrat ca jurnalist-reporter până în 2014. Din 2014 până în 2017 a fost angajată la Secretariatul pentru Energie și Resurse Minerale, unde și-a desfășurat activitatea în sectorul Relații Publice. Din 2017, lucrează ca bibliotecar în Biblioteca Specială a Guvernului PAV. Pe lângă activitatea sa de jurnalist în Guvernul PAV, a lucrat ca jurnalist la Televiziunea Panonija și Televiziunea Regională Balkan, unde a fost implicată în mai multe proiecte importante, care au presupus realizarea de emisiuni de cultură, istorie și arheologie. Se ocupă și de traducerea operelor literare din română în sârbă. Pe lângă autori din Voivodina, traduce și autori din România.
Proveniți dintr-o familie în care mama vă este de naționalitate română, dar v-ați îmbunătățit cunoștințele de limba română și cu ajutorul colegilor de la redacție, precum și în timpul călătoriilor în România și Republica Moldova. Care sunt obiceiurile și tradițiile pe care vi le-a transmise mama dvs.?
Din moment ce m-am născut într-o căsătorie mixtă, din mamă româncă și tată sârb, am avut norocul să mă bucur simultan de frumusețea obiceiurilor ambelor neamuri, deși, la fel ca părinții mei, m-am declarat mereu iugoslavă, așa că nu am avut o conștiință specială de apartenență la o națiune sau la alta. Am învățat limba sârbă și română în același timp, am făcut școala doar în sârbă, dar mai întâi am învățat româna cu bunica la Torac, precum și cu mama acasă. Am învățat româna noastră din Voivodina care, după părerea pe care am dobândit-o mai târziu, în redacția română a RNS și în România, abia semăna cu cea literară. Așadar, călătoria mea în adevărata cultură și limba română începe mult mai târziu, dar ceea ce am adus de acasă au fost obiceiurile și muzica populară pe care le ascultam mereu când existau emisiuni în limba română, fie la radio, fie la televiziune. Mamei și bunicii le plăcea să mă învețe chiar și niște pași de dans, așa că am însușit și câteva elemente de bază ale dansului românesc. Tatăl meu, care a iubit, așa cum le spunea el, „slujbele românești” a dansat adesea cu mine „Hora” sau „Ardeleana”, precum și „Învârtita”.
În ceea ce privesc obiceiurile, am sărbătorit ambele Crăciunuri, care practic se deosebeau doar prin faptul că „Rugăciunea Domnului” s-a citit o dată în sârbă, iar cealaltă în limba română. Apoi am auzit povești despre „Plugușor” și „Colinda de Crăciun”. A fost interesant pentru mine că sfinții sunt la fel la ambele popoare iar noi ne-am amintit de fiecare sfânt de două ori. Când eram la țară, acasă la bunica, eram mereu mulțumită de bucătăria bunicii, mai ales de micile plăceri: compot de struguri cu gutui și diverse alte specialități. Preferata mea era vecina mea bătrână, Baba Lena, care îmi dădea de mâncare o jumătate de felie de „cipovka” de casă înmuiată în apă și zahăr. Nu cred că există o delicatesă mai bună decât asta!
Cat de mult v-a ajutat la cunoașterea limbii române meseria pe care o aveați la Radio Novi?
În ceea ce privește munca în redacția românească, primii pași au fost foarte interesanți, pentru că fiecare conversație pe care am avut-o la telefon a stârnit zâmbete binevoitoare din partea colegilor mei. În primul rând, pentru că fiecare cuvânt pe care nu-l cunoșteam îl scriam în sârbă, apoi îl traduceam în română, iar asta a dus, în general, la un galimatias lingvistic. Totuși, colegii mei de la radio au avut foarte multă răbdare cu mine, așa că mi-au semnalat greșelile, m-au învățat cultura vorbirii și mi-au dat, cu multă încredere, să scriu texte pentru anumite emisiuni. Desigur, îi sunt recunoscător domnului Ioan Baba, care mi-a „dat” zece minute din emisiunea lui pentru a-mi scrie povestea pentru mini-emisiunea „Ideograme”, lui Pavel Gătăianțu, care mi-a permis să lucrez la „Programul de seară” , precum și Feliciei Marina Munteanu, care m-a introdus în munca programului de tineret „Sâmbăta pe unda medie”.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 54 din 14 ianuarie
