Cinstim cultură națională românească

Spectacolul central al românilor din Banatul sârbesc – Medalion Eminescu 2023 „Porni Luceafărul…” organizat de Asociația „Românii Independenți din Serbia” (RIS) în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț, cu prilejul omagierii a 173 de ani de la nașterea poetului nepereche Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale, a reunit duminică, 15 ianuarie 2023 la sala Centrului Cultural din Vârșeț, elevi și tineri de școală primară și liceu din localitățile: Coștei, Vârșeț, Voivodinț, Nicolinț, Straja, Iablanca, Seleuș, Srediștea Mică, Alibunar, Sân – Mihai, Vlaicovăț, Grebenaţ, Uzdin și Petrovăsâla.

În numele gazdelor, cuvinte de salut a adresat Davor Stojković, directorul Centrului Cultural din Vârșeț, iar în lumea mirifică a universului eminescian ne-a introdus prof. Natalia Stan, coordonatoarea evenimentului, prin versurile: „Porni Luceafărul / Creșteau în cer a lui aripe / Și căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe”, menționând și următoarele: „Porni Luceafărul este genericul spectacolul muzical-literar dedicat spectacolului nostru, inspirat din versurile cunoșterii și neliniștile celui mai lung și frumos poem de dragoste din lume, „Luceafărul”. Avântul Luceafărului poeziei românești, însoțit de dragostea lui sublimă, azi 15 ianuarie 2023, Mihai Eminescu, o coboară în jos alunecând pe-o rază la Centrul Cultural din Vârșeț. Cinstim cultură națională românească în semn de credință, prețuire și considerație.”

Cuvinte alese a adresat Dorinel Stan, președintele Asociației „Românii Independenți din Serbia”. Desprindem următoarele: „Ziua Culturii Naționale este o dată importantă din calendarul Asociației de interes obștesc Românii Independenți din Serbia. Mircea Eliade spunea că atâta timp cât va exista o carte din versurile poeziei eminesciene, identitatea românească nu va dispărea. Eminescu este o prezență permanentă în viața și activitatea românilor din Serbia. Evenimentul „Porni Luceafărul” încearcă să adune cât mai multe școli împreună, elevi talentați și să prezentăm la un nivel înalt cultural poezia și opera eminesceană deosebit de valoroasă. Pentru noi românii din Serbia, este foarte important ca aceste evenimente să aibă o continuitate. La anul viitor, Luceafărul o să pornească într-o încăpere mult mai mare și mult mai spațioasă”, a concluzionat domnul Stan, având în vedere că sala Centrului Cultural era plină până la refuz.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 55 din 20 ianuarie