Picturile pline de culoare, viață și căldură sunt ceea ce-l caracterizează pe pictorul academic Emil Sfera. Dânsul creează și trăiește la Panciova, iar în cariera lui bogată de artist nu poate să nu se menționeze și perioada în care a stat și a creat la Paris. În creația sa artistică a realizat peste cincisprezece cicluri de picturi și a avut peste șaptezeci de expoziții individuale atât în țară, cât și în străinătate. Emil Sfera ne povestește cu această ocazie despre creativitatea lui, dar și despre ce înseamnă arta.
Sunteți autorul mai multor cicluri de picturi, pe care le-ați expus atât în țară, cât și în străinătate. Cum a arătat drumul parcurs până la titlul de pictor academic?
De când știu de mine m-au atras situații prin care se manifestă imaginația omului, necesitatea pentru spiritualitate și mai ales pentru exprimarea emoțiilor. Am început să-mi dau seama de acest fapt prin munca mea în timpul școlarizării, la orele de educație plastică. Dintotdeauna mi-a plăcut să mă exprim în acest fel. Îmi place să spun, în glumă, că nici nu știu să fac nimic altceva decât să pictez, însă aceasta este ceea ce mi-a căzut bine. Înainte, nu a fost Internet și nu am avut oportunitatea să vedem arta așa cum avem astăzi. Am putut să avem contact cu arta doar din unele cărți rare, vizite la biblioteci sau prin vizionarea unor emisiuni de televiziune. Astăzi este mult mai ușor și mai simplu să ne apropiem de artă. Atunci, m-am străduit să folosesc fiecare moment pentru a cunoaște mai bine vreo creație artistică, vreun artist, frumusețea exprimării. M-a atras acest fapt, astfel am început și să lucrez. Mai întâi am lucrat cu un grup de artiști care au creat la Panciova, alături de pictorul Stojan Trumić. Apoi, la recomandarea profesoarei mele, Nada Onjin Žužić, m-am înscris la Școala de Desen din cadrul Casei Tineretului din Panciova. Este o Şcoală de Desen excepțională, o adevărată perlă a orașului, unde am cunoscut mulți colegi și artiști care astăzi lucrează la Panciova.
Pe lângă cunoscutul atelier pentru tineri din cadrul Casei Tineretului, Școala de Desen funcționează deja de peste 40 de ani. Ne-am maturizat în domeniul artei alături de Čedomir Kesić, care și-a făcut treaba minunat. Am desenat nuduri, portrete, natură statică și în cel mai bun mod ne-am pregătit pentru continuarea școlarizării. Ceea ce a fost foarte semnificativ pentru mine a fost propunerea profesorului meu să înscriu academia înainte de școala medie. Aceasta a reprezentat un avânt pentru mine. Am dat examenul de admitere, însă am fost undeva al cincilea sub listă. Mai târziu, aceasta s-a dovedit a fi un lucru bun, pentru că am înscris Școala de Design din Belgrad, unde am învățat această meserie, în cel mai bun mod. Apoi, am trecut examenul de admitere și am înscris Academia de Arte Plastice din Belgrad. Omul trebuie să se maturizeze atât din punct de vedere emotiv, cât și din alte puncte de vedere, pentru a putea să se exprime și să lucreze. Nu este suficient doar talentul, ci există și ani și o anumită maturitate pentru toate acestea.
Indiferent de tema pe care o au picturile, stilul d-voastră unic se recunoaște. Care este faptul pe care-l au în comun picturile d-voastră?
Probabil că acesta ar fi emoția, manuscrisul și ceea ce am construit de la început. Cel mai important pentru mine este sinceritatea, puritatea exprimării. Există o influență pentru tot ceea ce facem în viață. Te uiți la un film și ești puțin sub influența lui. Parcă, inconștient, imiți actorii principali. Așa este și în viață. Întotdeauna avem influențe conștiente sau inconștiente. Asemenea este și în artă. Auzi o muzică bună și pur și simplu pornești totul în acel sens. Fiecare dintre noi este influențat de mediul înconjurător, colegi, diverse direcții artistice, sau poate de ceva ce vezi pe Internet și îţi pare interesant. Însă, cel mai important este să te păstrezi pe tine însuți, să păstrezi sinceritatea în expresia ta și ceea ce simți și exprimi. Aceasta este într-adevăr arta și vorbirea emoțiilor personale, iar tot ceea ce vedem în împrejurul nostru folosim precum o experiență suplimentară.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 57 din 4 februarie
