Preţurile instabile ale produselor agricole sunt un motiv de îngrijorare. Pe Valentin Sfera, tânăr agricultor din Sân-Mihai, l-am întrebat cum poate fi rezolvată această problemă, dar şi cum se pregăteşte pentru campania de primăvară.
,,Sunt convins că situaţia va fi în continuare instabilă. Preţurile produselor agricole vor fi în descreştere, ceea ce este în defavoarea agricultorilor. Probabil că această problemă a apărut ca urmare a instabilităţii pieţei mondiale. Urmăresc lista preţurilor de la Bursa Agricolă de la Novi Sad şi mă îngrijorează foarte mult preţurile tot mai mici ale produselor agricole. Se apropie campania de primăvară şi deja facem calcule. Materialul de reproducţie s-a scumpit, aşa că ne gândim cum să ieşim la capăt. În toamna anului trecut am însămânţat cu grâu mai mult de 100 de iugăre şi am fost nevoit să cumpăr gunoi artificial al cărui preţ a crescut foarte mult între timp.
Cultiv suprafeţe mari de pământ şi sunt nevoit să schimb culturile, pentru ca să evit monoculturile în condiţiile în care producţia se micşorează. Cu banii pe care i-am primit din livrarea grâului nu mi-am putut acoperi cheltuielile de producţie. Am fost nevoit să cumpăr seminţe de calitate la un preţ destul de mare. Mă descurc cum pot. Ori de câte ori este nevoie mă ajută proprietarul firmei ,,Agrostory“ din Banatski Karlovac. Agricultura este ocupaţia mea de bază. Trebuie să ne luptăm pentru stabilitatea preţurilor la produsele agricole“, a spus Valentin Sfera.
Ion MĂRGAN
Articolul îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie