„Cultura este singurul mijloc de afirmare, și în fața omenirii de astăzi, și în fața istoriei de mâine“, scria Mircea Eliade în „Istoria ideilor și credințelor religioase“. Viața unui om de cultură trebuie să se bazeze pe valorile spirituale, muncă și perseverență. Un adevărat om de cultură trebuie să fie capabil să dea sens lucurilor și să le situeze sub semnul eternităţii.
Acest lucru este valabil și pentru doamna Floarea Ranta Cândea, care de-a lungul anilor s-a remarcat ca profesoară, scriitoare, poetă, publicistă, consilier editorial la revista „Gutenberg”, fondatoare a Salonului de Presă „Gutenberg”, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și, nu în ultimul rând, ca promotoare a literaturii române în țară și peste hotare.
M.S.: Cine este Floarea Ranta Cândea dincolo de ce ştim şi de ce se vede?
F.R.C.: Eu sunt acel punct de pe pământ românesc care are suflet. Vin din Pusta Aradului și am văzut lumina zilei într-un sat de la granița cu Ungaria, Macea. Satul, unul de câmpie, a trecut de șase sute patru zeci de ani și poartă pecetea sârbului Csernovics, după castelul din Pădurea care îl străjuiește. În luna mai, cu mulți ani în urmă, poala mamei se ningea cu flori de salcâmi pe fața-i surâzândă, căci tinerețea ei, pe atunci, se îngrijea de un prunc care aștepta să prindă fluturi din flori de tei, în plasa uliței, care era cea mai frumoasă. Era Ulița copilăriei pe care am bătut-o până la anii buletinului; „nu uita,vacanțele/ în care m-am pierdut, prin tine, viață”…
M.S.: Se spune că toate încep acolo în acea lume fantastică, ireală, plină de armonie şi culoare, a copilăriei. Cum a fost copilăria dumneavoastră?
F.R.C.: Da! Toate încep de acolo! Din copilăria cu părinți țărani, mama acasă, tata păstor, bunicii la fel… și poate de aceea, din podul „cășii mai cade câte o fărâmă de pruncie”. Am bătut câmpurile la săpat „odată roată”, la cules de vii la „Domnii”, la măturat strada și la udat legume, am cultivat „cultul” pentru statornicie și pentru tot ceea ce am primit și la „palmă” și „după urechi” și nu regret, pentru că, acolo, toate începeau cu acel „prima dată”. Acum „se stinge vremea, precum focul/ și mai plătesc a vremii vamă…”
M.S.: Cum au evoluat lucrurile de-a lungul anilor? Când v-ați descoperit pasiunea pentru literatură, respectiv pentru jurnalistică?
F.R.C.: Acel „prima dată”…a mers mai departe printr-un internat la un liceu din Arad. Școala dintre plopi, pe care o invoc mereu! Era școala unde, peste ani, aveam să mă întorc ca dascăl.
Am absolvit Universitatea din Timișoara, Facultatea de Filologie, secția română-franceză, o facultate pe care o vizitez ori de câte ori pașii mă întorc acolo, cu atât mai mult cu cât mai sunt nume de care azi încă se aude ca „prezent” în mediul universitar.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 8 iulie
