Destinată educației și învățământului, profesoara Veronica a rămas și pe mai departe cu aceeași energie pozitivă ca altădată, care îți creează o stare de bine în prezența ei.
,,Pot spune că pentru mine timpul a trecut foarte repede, lăsându-mi în urmă o poveste lungă cu amintiri frumoase, dar și mai puțin frumoase. Pe toate aceste amintiri le păstrez în inima mea, fiecare avându-și locul ei.”
Un capitol din cartea vieții mele, s-a încheiat, trebuie să întorc pagina începând un altul…”, ne spune profesoara Veronica.
Este născută la Coștei, într-un sat frumos de codru, sat mic, dar cu suflet mare și oameni harnici.
Școala elementară a absolvit-o în satul natal, apoi a continuat Școala Medie ,,Borislav Petrov Braca” din Vârșeț, după care a înscris Facultatea de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, secția limba și literatura română și limba și literatura franceză.
Depănându-și amintirile, se reîntoarce la îndepărtata și fericita etapă din viața ei, copilăria. A fost o etapă de neuitat, fără griji, fără probleme, înconjurată fiind de dragostea nemărginită și necondiționată a străbunicilor, bunicilor și a părinților ei. Fiind cea mai mică în familie, fratele ei, fiind mai mare, trebuia ,,să-i facă mai toate pe plac”.
Ca fiecare la vârsta aceea, avea fel de fel de dorințe, visuri, speranțe… Încă de pe atunci visa să se facă învățătoare. Avea și catalogul ei, un carnețel pe care-l păstrează și azi, și în care scria numele și prenumele elevilor săi. Elevii erau fetițele și băieții cu care se juca atunci. Se adunau și se jucau ,,de-a școala”, iar doamna Veronica era învățătoarea, și le punea note. De obicei le dădea nota 5, dar și nota 1 o dădea celor cu care nu se prea înțelegea. Aceasta îi este o amintire foarte dragă, este un vis pe care a urmat să-l trăiască în viața de zi cu zi.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 66 din 8 aprilie
