Picturi de o valoare culturală inestimabilă

Cu ocazia Nedeii satului, în incinta Galeriei Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou a fost organizată o expoziție a Galeriei de Pictură Naivă a Căminului Cultural „Doina” din Uzdin. Expoziția a fost vernisată pe 2 iunie și a rămas deschisă până pe 5 iunie, zile în care au avut loc diverse evenimente cu ocazia Nedeii.

Pe pereții Galeriei Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou au fost expuse picturi de artă naivă a zece pictori uzdineni: Anuica Măran, Ileana Oalge, Sofia Bosică, Florica Puia, Florica Cheț, Maria Bălan, Sofia Ionașcu, Steluța Țăran, Ofelia Spăriosu și Adam Mezin.

Directorul Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, Bojan Boljanac, s-a declarat mulțumit de faptul că, pentru prima dată, la instituția culturală amintită sunt expuse picturi de artă naivă. Dânsul a lăudat colaborarea cu căminul cultural din Uzdin, menționând că acesta nu va fi ultimul eveniment organizat în colaborare cu instituția culturală amintită.

Din partea Căminului Cultural „Doina” din Uzdin s-a adresat pictorul Adam Mezin. Conform spuselor pictorului, șaisprezece dintre picturile expuse fac parte din expoziția permanentă a Galeriei de Pictură Naivă din Uzdin, iar două picturi aparțin dânsului.

„Mă bucur că picturile noastre se află în acest mediu. Sper ca expoziția să aibă cât mai mulți vizitatori, să vadă lumea cu ce ne ocupăm noi cu anii. Pictez de 52 de ani, am galeria mea particulară și un site unde promovez lucrările mele”, a afirmat pictorul.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 10 iunie