Ne urmăm povestea și ea ne duce la următorul interlocutor, către „neamțul, îmbrăcat în țoale românești”, cum îi spun sătenii din Cireșa. Nu, nu este nimeni de la București în vizită electorală în Banat, ci este vorba despre Adrian Gerhard Graszl, poetul nostru în grai bănățean, din Oțelu Roșu. Poate nu la fel de celebru, dar cu siguranță mult mai apreciat.
Prietenia, deschiderea și poveștile lui ne transpun într-o altă atmosferă, pierdută parcă de ceva vreme din lume, care trăiește însă neatinsă în amintirile poetului și revărsată cu generozitate în paginile cărților sale.
Sunteți unul din premianții cei mai apreciați ai Concursului de Literatură Dialectală ,,Marius Munteanu”. De unde dragul pentru poezie și inspirația în scrierile dumneavoastră?
Adevărul e cam așa. Doream și eu, ca orice tânăr, pe la 35 de ani să-mi fac debutul în poezie. Scriam deja poezie în limba literară. Am văzut pe o tarabă două cărți de poezie, una a lui Pătru Fara Răcolț și una a lui Sorin Olariu. Ajuns acasă le-am citit pe nerăsuflate. Eram la curent cu graiul bănățean, deoarece, aici, Cireșa, până în anii ’60, era o localitate de sine stătătoare. Am început să scriu poezie în grai. „Documentarea” mi-am făcut-o la bufet, unde stăteam să ascult poveștile oamenilor. Am scris vreo 20 de titluri. La Radio 11+, la emisiunea „Șeasu’ gugulanilor”, am auzit-o pe Dorina Șovre. Am trimis o scrisoare, mai înainte de 1 august și duminică, am primit răspunsul pe post. Mă invitau la emisiune în 5 septembrie 1999. Acolo am debutat. Aici i-am cunoscut pe Sorin Olariu, Ion Ghera, Petru Andraș, Ionuț Jorj, Pătru Fara Răcolț și Giorgiana Didraga, pe atunci, elevă în clasa a VI-a sau a VII-a.
În scris am debutat cu versuri în revista caransebeşenilor „Interferenţe” şi de atunci, să tot fie vreo douăzeci şi doi de ani, am rămas la stadiul de „tânăr debutant” şi „promisiune” (la fel de tânără).
Inspirația vine și când mă uit pe deal. Cel mai mult mă încarc atunci când merg prin pădure, de unul singur. Mă așez pe pământ și mă încarc. Cam de oriunde îmi vine inspirația.
Cochetați și cu scrierile în proză?
-Am scris „Sub semnul statorniciei – repere monografice”, aici la noi, la Cireșa, pentru că mi-am dorit mult o monografie a Cireșei. „De la legendă la adevăr” e o altă carte. Am scris o carte „Vremuri, vremuri” despre muzica anilor ’70, publicată anul trecut. În acei ani toți își făceau formații de muzică prin subsolurile blocurilor. Am tipărit o istorie a fotbalului din Oțelul Roșu – „Fotbalul la Oțelul Roșu”. Mai am „Ultimul tren”, tot în manuscris. E povestea mamei mele. Din când în când mai scriu epigrame, catrene. Acum trimis spre publicare „De dragoste și umbră”, un volum de poezii de dragoste.
Florina Ariana COLGIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 12 august
