În numeroase localități din jurul Panciovei, Vârșețului și Becicherecului Mare (Zrenianinul de azi) în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat trăia o populație românească care cu timpul s-a asimilat, neavând școli și biserici în limba maternă și nici posibilitatea de a-și organiza o viață culturală prin care să își promoveze identitatea națională.
Această populație trăia în localități mixte cu o populație majoritară sârbească, cu toate că sunt și cazuri în care românii formau și până la jumătate din numărul total de locuitori în unele sate (cum ar fi cazul localității Dobrița din apropiere de Alibunar), și cu toate acestea, au fost asimilați relativ repede. Această populație a fost prezentă în localitățile bănățene începând cu colonizările habsburgice care au avut loc în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, însă în mare majoritate a fost asimilată în decursul secolului al XIX-lea. În numeroase localități, în urma despărțirii ierarhice și a formării Eparhiei Ortodoxe Române cu sediul la Caransebeș (1865), au fost încercări de emancipare națională a românilor din ele, prin înființare de parohii sau măcar de filii ale unor parohii ortodoxe române, însă în foarte puține cazuri astfel de încercări s-au terminat cu succes.
Și chiar dacă despărțirea a reușit și parohia a fost înființată, procesul de asimilare nu a fost oprit, pentru că deja erau prezente numeroase căsătorii mixte, în care urmașii cuplurilor mixte, indiferent dacă aveau mamă sau tată român, s-au sârbizat, din motivul că biserica sârbească avea rădăcini mult mai adânci și de durată mai mare și influrența ei încă era foarte puternică, ceea a slăbit de la bun început capacitatea de acțiune a bisericii românești asupra enoriașilor săi.
Cazul parohiei Dobrița, înființată relativ târziu, în anul 1899, în momentul în care majoritatea românilor era deja sârbizată, iar cei încadrați în parohia ortodoxă română erau deja în majoritate amestecați prin căsătorie cu enoriașii sârbi. Aceasta va provoca scăderea în continuare a românilor la Dobrița și desființarea parohiei ortodoxe române la începutul perioadei postbelice. Într-o situație asemănătoare au fost, printre alții, și românii din localitatea Parta din apropierea Vârșețului, în care a existat filie a parohiei ortodoxe române din Oreșaț, dar și aici rezultatul a fost același: asimilarea.
Dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 20 ianuarie
