De mulți ani încoace, bărbații se bărbieresc singuri cu aparate pe care le mânuiesc mai ușor decât pe timpuri. De asemenea, pe stradă întâlnim tot mai mulți tineri ,,la modă” care nu doresc să se bărbierească cu regularitate, dar au barbă mai mult sau mai puțin ordonată.
În trecut nu a fost așa. Barbă purtau doar preoții şi unii intelectuali care o aveau foarte îngrijită, ordonată, și care la rândul lor veneau la bărbier pentru a o aranja exact cum își doreau. Așa că toți bărbații veneau la bărbierul lor preferat, deoarece și la sat existau mai mulți bărbieri. ,,Maistorul”, cum îi ziceau cu toții, avea mult de lucru. Banii nu veneau în sume mari, „picurau” zilnic, deoarece clienții sau „pomilari”, cum se spunea la Petrovasâla, nu lipseau.
Cei mai în vârstă clienți așteptau bărbierul în casele lor. Bărbierul își lua uneltele necesare împachetate de obicei într-o cutie de lemn, pe care o agăța la bicicletă. În această cutie se aflau ,,bricul”, periuța de bărbierit, săpunul, foarfecă, deoarece bărbierul era totodată și frizer sau coafor. La fel, aici se mai găsea și un vas mic unde se punea puțină apă necesară pentru a se face spuma de bărbierit, precum și șervețele de bumbac albe, impecabil de curate, pe care le spăla și călca de obicei soția bărbierului, pe care ,,pomilarii” o salutau cu ,,măistorița”. Bărbierul profita de ocazie dacă în familia respectivă erau mai mulți bărbați sau copii cărora le putea face bărbieritul sau coafura.
Plata nu se făcea întotdeauna în bani, ci în grâu sau porumb. Bărbierul avea un notes în care scria datele necesare, iar după recoltă mergea cu un coș mare numit la noi ,,merniță” și lua cerealele pe care le ducea sau la moara din centrul satului, în caz că lua grâu, iar porumbul în știulete îl ducea în hambarul său. De la moară își lua făina pentru necesitățile familiei sale. În alt notes erau datele de la moară.
Ileana BELU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie