Ștrudelul, o specialitate doloveană

Deja a devenit tradițional faptul că, în prima sâmbătă din septembrie, Asociația Femeilor „Dolovke” din Doloave organizează în localitatea lor manifestarea „Štrudlijada”. Astfel, pe 2 septembrie, la Doloave s-au reunit 24 de asociații de femei provenite din municipiul Panciova și din Banatul de Sud. Acestea și-au expus produsele caracteristice, însă mirosul de ștrudel a fost cel care a dominat atmosfera. Anul acesta, manifestarea a ajuns la ediția a 24-a.

Manifestarea a început cu Zilele Ștrudelului, când, în perioada 30 și 31 august, membrele Asociației Femeilor „Dolovke” au promovat manifestarea lor la un stand pe corsoul din Panciova.

Evenimentul central s-a desfășurat pe platoul din fața Căminului Cultural „25 Mai” din Doloave. Anul acesta, manifestarea nu a avut caracter competițional, dar acest aspect nu i-a descurajat pe participanți să prezinte ștrudele cu diverse arome.

La manifestare au participat Marija Jević, membră în Consiliul Municipiului Panciova, responabilă pentru cultură și tineret, și Maja Vitman, manager al municipiului Panciova, precum și președintele Consiliului Comunității Locale din Doloave, Bogdan Ancuțici.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 9 septembrie