În perioada 8-10 septembrie, în complextul etno „Deliblatska čarda”, s-a desfășurat manifestarea „Ukusi Deliblatske peščare”, al cărei obiectiv este promovarea patrimoniului gastronomic. Printre participanți a fost și Asociația Femeilor „Novoseljanke/Boboacele” din Satu Nou, care, pe 10 septembrie, a susținut un atelier pentru prepararea pâinii din aluat de casă.
După cum aflăm de la președinta Snežana Baba, publicul de la manifestarea amintită a avut ocazia să afle de la membrele Asociației Femeilor „Novoseljanke/Boboacele” cum se prepară aluatul de casă, dar și să vadă cum se face pâine din acest aluat. Dânsa ne dezvăluie că atelierul a fost interesant datorită faptului că totul s-a desfășurat într-un mod spontan, iar publicul s-a inclus la atelier prin întrebările puse, acestea fiind un imbold pentru femeile care l-au susținut.
Snežana Baba ne spune că atelierul l-au susținut la invitația gazdelor, cu care au o bună colaborare deja de trei ani, de când a început scrierea cărții „Ukusi Deliblatske peščare”. „Ușor, am ajuns la acord cu gazdele privind lucrurile de care avem nevoie pentru realizarea atelierului. Dorința și obiectivul era ca prepararea pâinii să fie prezentată tocmai așa cum a fost cândva. Astfel, s-a ajuns la concluzia că pâinea ar trebui coaptă direct la fața locului, adică într-un cuptor cu lemne. Desigur, coacerea pâinii în natură, fără chiuvetă și alte facilități de bucătărie, nu este la fel ca într-un mediu tradițional, însă nu ne-a fost dificil, având la îndemână tot ce ne-a fost necesar.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 23 septembrie