Sărbătoare a jocului și creativității

În fiecare an, în săptămâna dedicată copiilor, Şcoala Elementară ,,Coriolan Doban” din Coștei şi departamentul de la Voivodinţ, devine locul unde elevii învață, se distrează și se exprimă creativ.

Conform informațiilor furnizate de profesorul Mircea Boldovină, directorul școlii, la ediția de anul acesta a manifestării, nu numai elevii au fost activi, ci și profesorii de limba română, sârbă, arte plastice, matematică și educație fizică. Învățătoarele de la clasele primare, educatoarele, părinții și toți cei care au păstrat spiritul copilăriei în suflet au oferit sprijin. Săptămâna Copilului a rămas un eveniment memorabil, plin de bucurie.

Prima zi a săptămânii s-a desfășurat sub genericul ,,Învățăm, cântăm și desenăm”, o zi în care copiii au învățat prin joacă să devină creativi.

A doua zi a adus cu sine tradiționalul târg, amplasat pe platoul din fața școlii. Aici, copiii au expus cu mândrie prăjituri și diverse obiecte create cu ajutorul părinților lor. Aceste creații au fost vândute la prețuri promoționale, iar banii strânși au fost folosiți pentru proiecte și activități în beneficiul elevilor.
Ziua de miercuri a fost marcată de un concurs de cultură generală, în care copiii și-au pus la încercare cunoștințele și au învățat lucruri noi.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 14 octombrie