La Galeria Căminului Armatei, situată în cadrul Centrului Cultural din Vârșeț, a fost inaugurată expoziția de desene „Simt, observ, notez”, dedicată celor mici. Aceasta face parte din proiectul „Parteneriat pentru educație echitabilă de calitate”, sub egida Centrului de Pedagogie Interactivă și având sprijinul Ministerului Educației și al „Pestalozzi Children’s Foundation”.
Lucrările expuse sunt rodul creativității elevilor din școlile elementare „Olga Petrov Radišić”, „Vuk Karadžić” și „Paja Jovanović”. La vernisaj, au onorat cu prezența lor Davor Stojković, directorul Centrului Cultural, dr. Traian Căcina, responsabil pentru cultura, și Miroslav Lepir, responsabilul pentru învățământ, membri în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț,
Stojković a ținut să salute audiența și să sublinieze importanța acestui eveniment cultural. În discursul său, directoarea școlii „Paja Jovanović”, Oana Omoran, a declarat: „Această zi este dedicată micilor pictori, creatorii acestor impresionante lucrări. În prima zi a proiectului, elevii, însoțiți de profesorii lor, au explorat dealurile Vârșețului și parcul orașului, imortalizând cu ajutorul fotografiilor atât detaliile mici, cât și pe cele grandioase ale naturii. Ulterior, în cadrul unei colonii de artă organizate la școala „Paja Jovanović”, tinerii artiști s-au inspirat din aceste fotografii pentru a crea operele lor. Lucrările au fost realizate folosind diverse tehnici: creioane, pasteluri uscate, ulei și acuarelă. Astăzi, privind expoziția, suntem martorii talentului și măiestriei acestor copii excepționali.”
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 28 octombrie