Ziua Armatei Române se celebrează atât în România, cât și în străinătate. Pe data de 25 octombrie, Ambasadorul României în Republica Serbia, Excelența Sa Silvia Davidoiu și atașatul apărării al României, colonel Florin Craioveanu, au găzduit recepția organizată cu ocazia Zilei Armatei Române.
La eveniment au fost invitați oficiali ai Ministerelor Apărării, membri ai corpurilor diplomatice și diplomatico-militare acreditați în Republica Serbia şi reprezentanți ai societății civile. Evenimentul a fost inaugurat prin intonarea imnurilor Serbiei și României. Excelența Sa Silvia Davidoiu și colonel Florin Craioveanu au adresat cuvinte de salut și au vorbit despre importanța, valorile, perspectivele și obiectivele Armatei Române.
Excelența Sa Silvia Davidoiu i-a felicitat pe toţi românii care serbează Ziua Armatei Române. ,,Avem o cooperare sistematică cu Serbia, pe linia ministerelor apărării. Există consultări anuale între cele două instituții, exerciții comune, programe de pregătire. Cooperarea funcționează foarte bine. Cu toate că în ziua de astăzi ne găsim în circumstanțe destul de triste, din acest motiv ar trebui să îi apreciem și să îi respectăm mai mult pe cei care prin profesia pe care o au, au ca scop în viață să apere teritoriul și cetățenii statului respectiv”, a declarat Excelența Sa Silvia Davidoiu.
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Data 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului național de sub ocupația germano-maghiară, care s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă între 23 august și 25 octombrie 1944.
Virginia Puia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 4 noiembrie