Mulţi tineri se află într-o permanentă fugă după plăceri ieftine

Mă frământă de multă vreme o problemă și vreau să o împărtășesc cu toți cei ce citiți ziarul ,,Libertatea”.

Sfântul Ciprian al Cartaginei, spunea în secolul III că: ,,În afara Bisericii nu este mântuire” și chiar dacă o repetăm cu toţii, preoți sau doar teologi, numărul tinerilor care au o viaţă liturgică este încă mic. Asta mă frământă!

Statisticile unor profesori de religie spun că 1 din 5 elevi de liceu merge la biserică şi participă activ la Sfânta Liturghie duminicală, iar aceasta e întristător. Să știți că pentru unii elevi, ,,a merge la biserică” înseamnă o trecere în fugă pe la biserică, aprinderea câtorva lumânări, poate chiar rostirea unei rugăciuni în Casa Domnului, dar în nici un caz participare efectivă la Sfânta Liturghie. Motivele și justificările sunt multe, și de cele mai multe ori sunt copilărești.
Cel mai des, spun tinerii, motivul este că slujba Sfânta Liturghie ,,este plictisitoare şi foarte lungă”. Plictiseala nu vine din cauza lungimii de aproximativ o oră și jumătate a Sfintei Liturghii, ci din neînţelegerea slujbei, datorită limbajului liturgic, greu de priceput pentru mulți. E adevărat că atunci când nu înţelegi ce se întâmplă, e greu să găseşti motivaţia de a participa la slujbă, dar, până la urmă aceasta se întâmplă și din cauza lipsei de catehizare. Când înţelegi, cunoşti şi ai dragoste pentru Dumnezeu, participarea la toate slujbele nu mai este un efort supraomenesc.

Un părinte rus spunea într-un articol că sunt atâţia tineri care stau ore în şir, pe vânt, pe ploaie, sprijiniţi de un gard alături de persoana iubită. Ce-i ţine acolo? Ce le alungă oboseala? Dragostea! E de la sine înțeles că în cazul prezenţei la biserică, dragostea vine şi din cunoaştere, că nu poţi iubi ce nu cunoşti, şi tot dragostea pentru Dumnezeu alungă oboseala și plictiseala. De aceea este recomandat să-i vorbim lui Hristos despre problemele şi bucuriile noastre, şi să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să înţelegem şi să apreciem slujba. Și sigur va veni momentul când vom putea răspunde, ca şi Sfântul Petru, prezent la Schimbarea la faţă: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici” (Marcu 9, 5).

Pr. Petru BERBENTIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 25 noiembrie