O carte foarte importantă pentru cultura minorității române

În sala mică a Muzeului ,,Concordia” din Vârșeț, a fost prezentată cartea ,,Portul popular românesc din Banat: unitate prin diversitate” scrisă de Daniela Barbulov Popov. La acest eveniment au fost prezenți dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, Ivana Ranimirov, directoarea muzeului, și Daniel Bala, șef de misiune a.i. al Consulatului General al României la Vârșeț. Cu cuvinte de salut s-au adresat dr. Traian Căcina, Daniel Bala și Ivana Ranimirov.

La început, Todor Doru Ursu, directorul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, a salutat pe toți cei prezenți cu cuvinte alese, iar ulterior Doina Isfănoni, cercetător etnologic, istoric și teoretician de artă, a declarat următoarele:

,,Cartea aceasta reprezintă de fapt o comparație între ceea ce înseamnă a fi român de o parte și de cealaltă a frontierei. Autoarea argumentează cu respect că, dacă ai răbdarea să-i descoperi, oamenii își dezvăluie identitatea, iar unul dintre argumentele prin care a accesat informații este portul popular al acestor locuri. Această lucrare este un tezaur care demonstrează originile și valorile românilor, indiferent unde se află, subliniind că românul are o identitate distinctă.

Costumul este un limbaj mut; este cea mai valoroasă modalitate de a arăta cine ești, de unde vii și ce statut ai. Costumul se diferențiază pe vârste. El vorbește despre faptul că suntem români prin croiala geometrică și prin elementele sale. O parte semnificativă a cărții este dedicată fotografiilor de epocă. Prin această carte, noi oferim generațiilor viitoare un ghid al identității. Autoarea Daniela ne prezintă în această lucrare dragostea ei față de portul popular românesc din diferite localități din Banat.”

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 25 noiembrie