Facultatea de Filosofie din Novi Sad a găzduit, pe data de 13 aprilie, prima Conferința Internațională cu titlul ,,Studii românești și rutene – actualitate, provocări și perspective” . În jur de 70 de participanți, cercetători și profesori universitari, au discutat pe teme diverse din domeniul științelor socio-umane. La conferință s-a discutat despre valoarea meritelor civilizatorice care trebuie menținute și promovate și despre importanța cunoașterii a mai multor limbi, care oferă posibilități noi de colaborare.
În cadrul secțiunilor au fost prezentate lucrări referitoare la limba, istoria, cultura celor două popoare, precum și traduceri și multicultularism. În cadrul conferinței a avut loc și lansarea volumelor „Caution”, „Doamne, ai grijă de lalea”, „Decret” și „Până la cer te mănâncă pământul”, scrise de Costel Nedelcu.
Departamentului de Limba și Literatura Română i-a fost acordată o diplomă de excelență din partea Consulatului General al României la Vârșeț.
Onorați să participe la această conferință, împreună cu colegii de la Ambasada Română de la Belgrad, Excelența Sa Anca Corfu – consul general al României la Vârșeț, a menționat: „Susținem acest eveniment, suntem alături de cadrele didactice de la Departamentul de Limba și Literatura Română, la acest ceas aniversar, când împlinește 50 de ani de activitate neîntreruptă, activitate care a promovat limba, cultura și civilizația românească și le transmitem un sincer la mulți ani, succese și realizări frumoase în continuare. Am acordat o diplomă de excelență, e un semn de prețuire și respect din partea noastră.”
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 20 aprilie