După 15 ani podul de la Ada a primit autorizație de utilizare

Preşedintele Guvernului Provincial, Igor Mirović, a vizitat la Ada noile drumuri şi podul reconstruit peste Tisa. Acest pod este cea mai scurtă relaţie dintre Ada şi Kikinda şi după mai bine de un deceniu a primit autorizație de utilizare.


„Ada are cu ce să se mândrească. Am reuşit să rezolvăm problema podului peste Tisa. După cincisprezece ani şi numeroasele delapidări ale guvernării trecute, nereguli şi procese la tribunal, această construcție va servi scopului său. În doar câteva luni am construit drumurile de acces, pentru ce Guvernul Provincial a alocat 140 de milioane de dinari. Apoi s-au reconstruit unele elemente ale podului. Am asigurat autorizația de utilizare şi am dat podul în funcţiune”, a declarat preşedintele Guvernului Provincial, Igor Mirović.


Dânsul a afirmat că podul peste Tisa de la Ada este doar unul dintre lucrurile neterminate pe care le-a lăsat fosta administraţie și a accentuat că Guvernul în a cărui frunte este reuşeşte să le rezolve unul câtă unul, punându-le în serviciul cetăţenilor.
Mirović a vizitat cu această ocazie șantierul centrului de welness din cadrul centrului de recreaţie „Adica”.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 24 aprilie 2021