A dărui este o împlinire sufletească

La Capela Ortodoxă Română din Panciova, Sfânta Liturghie din duminica Floriilor a fost oficiată de preotul paroh Mircea Munteanu. În duminica Floriilor se sărbătorește intrarea Domnului în Ierusalim.


După cum a declarat preotul paroh Munteanu, aceasta a fost prima şi ultima dată din viaţa Lui pământească în care a fost recunoscut precum un împărat. Trebuie menționat faptul că, la Sfânta Liturghie a participat un număr însemnat de credincioşi din Panciova. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul paroh Mircea Munteanu a mulţumit naşului Capelei Ortodoxe Române din Panciova, Iosa Dajdea, pentru donaţia sa, care a constat în schimbarea inscripţiei de deasupra porții de la intrarea în capelă. Preotul paroh a amintit şi despre acţiunea oamenilor credincioşi, respectiv oamenilor din România care lucrează la piaţa din Panciova, care au strâns bani şi haine pentru copiii de la Asociaţia Pro Vita din Valea Plopului, România. Pe lângă pachetul deja pregătit, 300 euro şi haine în valoare de 250 euro, aceşti oameni au reuşit să mai strângă niște bani în plus până în duminica Floriilor. Acestei acțiuni s-au alăturat şi credincioşii de la Capela Ortodoxă Română din Panciova, făcând și ei o donație. Banii şi hainele au fost preluate de preotul paroh Mircea Munteanu. Datorită generozității acestor oameni cu credință, copiii de la Asociația Pro Vita au ajuns să se bucure de noile hăinuțe înainte de sărbătorile Pascale. „Este foarte greu să creşti copii în zilele de azi. Probabil, datorită faptul că aceşti oameni sunt părinţi şi cunosc aceste dificultăţi, a contat în realizarea ideii de a sprijini un astfel de proiect, și nu altul. Iniţiativa de a ajuta a fost o chemare interioară”, a declarat preotul paroh Mircea Munteanu.


Preotul Munteanu a spus că pe părintele Nicolae Tănase, de la Asociaţia Pro Vită, l-a cunoscut încă din anul `96. „Părintele Tănase aduna copiii pe care nu-i voia nimeni. Mergea în spitalele de ginecologie şi convingea fetele să nu facă avort, să nască copiii şi să-i dea lui. Aşa a ajuns să aibă, la Valea Plopului, un sat întreg de copii.”, a afirmat preotul Munteanu, adăugând că nu numai părintele Tănase creşte copii abandonaţi. Dânsul a explicat că luând de pildă de la părintele Tănase, în România au apărut numeroase alte asociaţii care fac acelaşi lucru. „Deşi în această lume se întâmplă multe nenorociri, există şi oameni de bine care încearcă să schimbe lumea. Veţi zice: cu o floare nu se face primăvară, însă este suficient să vezi o floare şi să ţi se umple sufletul de bucurie”, a declarat preotul paroh al Capelei Ortodoxe Române din Panciova.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021