Program online de pricesne

În duminica Sfintelor Paști, creștinii au avut ocazia să urmărească, din spatele ecranelor, programul de pricesne ,,Lumină din lumină”, susținut de membrii Centrului Artei Populare din Nicolinț. Programul a fost filmat în Biserica Ortodoxă Română din Nicolinț și transmis pe canalul de YouTube al Fundației ,,Cotărița cu mirazuri”.

Într-o zi încărcată cu semnificație, tinerii interpreți, instruiţi de Aleksandra Ranković, au prezentat cu smerenie și cu o atitudine plină de bună-cuviință un repertoriu de cântece bisericești despre patimile Iisus, dar și despre bucuria Învierii, despre semnificația lui Iisus în viața creștinilor. Cei care au urmărit programul i-au putut asculta pe Angela Pașca, Anđela Kostić, Ionelio Labode, Alexandra-Cebzan Zeman, Sara Trifon și pe Andrea Chercioban interpretând mai multe pricesne, între care: ,,Sub o salcie pletoasă”, ,,Drumul crucii”, ,,Mă duc la Golgota”, ,,Din mormântu-ntunecat”, ,,La tine vin, ,,Măicuță”, ,,Un singur dor mai am și eu” ș.a.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021