Asociația pescarilor sportivi ,,Linul” a organizat la heleşteul din Torac, turneul competitiv „30 de ore de pescuit la crap”, pe data de 8 și 9 mai a.c. Pescarii sportivi s-au adunat sâmbătă dimineață la ora 6.00, competiția a început la ora 8.00, iar pescarii au avut la dispoziţie 30 de ore, până duminică la ora 14:00.
Echipele au fost formate din două persoane care au pescuit cu patru lansete, fiecare dintre acestea cu câte un cârlig. S-a pescuit în două sectoare. Echipa câştigătoare de sector a fost premiată cu trofee și 15.000 dinari. Pe primul loc din sectorul A s-a plasat echipa Stari Begej din Banatski Dvor, iar din sectorul B JK Team din Torac. Locul doi pe sectorul A l-a ocupat echipa Lekovito bilje din Torac, iar din sectorul B echipa Šimanović din Torac. Locul trei pe sectorul A l-a ocupat echipa Kemi din Srpski Itebej, iar din sectorul B echipa Torda 1 din Torda. S-au acordat şi medalii celui mai tânăr și celui mai vârstnic concurent, cei mai tânări concurenți fiind membrii echipei Grgeč Žitište, respectiv Pane Eleven din echipa Crna Mamba Torac, care a prins și cel mai mare pește în primele 15 ore de competiție, iar în ultimele 15 ore, cel mai mare pește a fost prins de echipa Torda 1, ambele echipe au primit medalii. Concurentul care a pescuit primul peşte, la ora 8.02, din echipa Šimanović, a fost la fel premiat cu o medalie.
F. RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021