Duminica trecută, la Biserica Ortodoxă Română Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Toracul Mare, s-au adunat bine-credincioșii din această parohie la Sfânta Liturghie de duminică. Ca de fiecare dată, răspunsurile au fost date de corul bărbătesc bisericesc ,,Armonia”, condus de prof. George Jurca.
La Sfârșitul Liturghiei a avut loc un eveniment special. Părintele Cristian Popi a acordat diplome de recunoștință pentru ajutorul acordat la reparația turlei, credincioșilor care au ajutat cu munca lor benevolă. După înmânarea diplomelor, credincioșii au fost invitați la o agapă creștinească în încăperile casei parohiale, care totodată a fost organizată cu prilejul Hramului Bisericii Ortodoxe Române, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care anul acesta a fost în postul Paștelor, dar și pentru a le mulțumi tuturor bine-credincioșilor care au contribuit la renovarea turlei, și agricultorilor care ajută benevol la lucrările agricole. La această masă a participat cu cântece populare și orchestra ,,Lyra”
F. RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 29 mai 2021