Reciclarea are beneficii pentru mediu

Reciclarea este procesul prin care deșeurile „cu valoare”, precum ambalajele, spre exemplu, sunt transformate în materie primă secundară pentru fabricarea de noi produse. Beneficiile reciclării sunt multiple. De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să înțeleagă faptul că în spatele legilor drastice privind reciclarea stau idei și principii solide, benefice comunităților. În plus, reciclarea nu numai că aduce beneficii mediului, ci are și un impact pozitiv asupra economiei.

Cetățenii din Sombor și cei din localitățile din împrejurimi pot începe a recicla sticla, deoarece primele 70 de tomberoane pentru colectarea ambalajelor au fost plasate pe străzi. Este de așteptat ca în următoarele săptămâni să fie montate încă 80 de tomberoane.
În orașul Niš, în doar câteva săptămâni au fost colectate peste două tone de sticlă. Acest fapt demonstrează că cetățenii vor să adopte o atitudine conștiincioasă și prietenoasă față de mediu. Zonei urbane îi sunt destinate 70 de tomberoane, zonelor suburbane – 10, celor rurale 40, iar firmelor de catering 30.

Tomberoanele au fost asigurate prin proiectul regional „Managementul ambalajelor din sticlă în Balcanii de Vest”, în cooperare cu autoguvernarea locală și cu Organizația Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ) și NALED, împreună cu compania „Sekopak” și cu sprijin financiar din partea berăriei „Apatin”.

După cum a subliniat primarul orașului Sombor, Antonio Ratković, Sombor este considerat un oraș verde: „Avem verdeață din abundență! Autoguvernarea locală investește în fiecare an sume importante în proiecte care țin de protecția mediului și îmbunătățirea calității acestuia. Concetățenii noștri, cred, vor înțelege că prin colectarea ambalajelor din sticlă în recipientele destinate acestui fapt contribuie la salvarea mediului. Este o activitatea simplă și foarte utilă. Schimbarea percepției tuturor locuitorilor, că planeta pe care trăim are resurse limitate și că uneori un pas mic, cum ar fi separarea ambalajelor din sticlă de alte deșeuri, ceea ce fiecare dintre noi poate și ar trebui să facă, are o semnificație și un impact uriaș pentru viitorul tuturor oamenilor pe Pământ”, a menționat primarul orașului Sombor.
Proiectul de gestionare și ambalare a sticlei în Balcanii de Vest se desfășoară atât la Sombor, cât și la Niš, Kragujevac și Varvarin, precum și în orașele pilot selectate din Bosnia și Herțegovina și din Macedonia de Nord.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 5 iunie 2021