Casa de Presă şi Editură „Libertatea” la 76 de ani de existență

Ziua de 27 mai a.c. a adus un prilej de sărbătoare la Casa de Presă și Editură „Libertatea”, aceasta fiind data la care cea mai prestigioasă instituție a românilor din Serbia a împlinit vârsta de 76 de ani de existență și activitate neîntreruptă. Totodată, cu această ocazie a fost sărbătorit și jubileul de 75 de ani de existență și activitate, care din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei nu a putut fi marcat în modul care merită.
Cu acest prilej festiv, la sediul C.P.E. „Libertatea” din Panciova a avut loc ședința conducerii instituței cu înalte oficialități. Doamna director al C.P.E. „Libertatea”, Mariana Stratulat, directorul adjunct și redactor responsabil a.i. al săptămânalului ,,Libertatea”, Valentin Mic și președintele Consiliului de Administrație al C.P.E. ,,Libertatea”, Marinel Petrică, s-au întâlnit cu Excelența Sa Silvia Davidoiu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Serbia; Bogdan Velișcu, secretar de gradul I la Ambasada României în Republica Serbia; Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț; Daniel Bala, ministru consilier, consul al României la Vârșeț; Slavica Trifunović, adjunctul ministrului pentru Informare și Mass-Media în cadrul Ministerului Culturii și Informării; Aron Madaras, consilier pentru Învățământ și Educație la Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale – Comunitățile Naționale; Adrian Borca, consilier independent pentru uzul oficial al limbii la același secretariat; Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Națioanale Române, precum și cu reprezentanții autoguvernărilor locale: Marija Jević, membră a Consiliului municipiului Panciova, responsabilă pentru Cultură și Tineret; Miroslav Lepir, membru al Consiliului municipiului Vârșeț, responsabil pentru Învățământ și Maja Ristić Lažetić, membră a Consiliului municipiului Vârșeț, responsabilă pentru Politica Socială.


La ședința respectivă, conducerea C.P.E. „Libertatea” a prezentat oaspeților activitatea instituției, procesul de modernizare a ziarului, dar și problema gravă cu care se confruntă instituția la momentul de față – retrocedarea clădirii sediului către comunitatea evreilor.
Ședința a deschis-o, cu urări de bun venit, doamna director al C.P.E. „Libertatea”, Mariana Stratulat. Dânsa a prezentat oaspeților publicațiile Casei de Presă și Editură „Libertatea”, subliniind faptul că în luna aprilie conducerea a reușit să înmâne contracte de muncă unui grup de jurnaliști tineri, fapt de care sunt foarte mândri.


După cum a subliniat Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație, C.P.E. „Libertatea” nu este doar cea mai veche instituție, ci este și cea mai importantă și cea mai semnificativă instituție a românilor care trăiesc în Serbia. „De anul acesta, noua conducere a C.P.E. „Libertatea” a angajat un colaborator din Serbia de Răsărit pentru a acoperi și această zonă a țării, unde trăiește minoritatea română”, a afirmat dânsul.
În ziua în care C.P.E. „Libertatea” sărbătorește vârsta de 76 de ani, a fost deschis un birou în localitatea Uzdin. După spusele lui Marinel Petrică, planul este ca în perioada care urmează, cu ajutorul autoguvernărilor locale, să se deschidă și birouri la Alibunar, Torac și Zrenianin, cu scopul de a acoperi toate zonele în care trăiesc etnicii români.
„Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este sediul C.P.E. „Libertatea”, care a fost primit pentru utilizare permanentă din partea statului în anul 1963. Între timp legile au fost schimbate. Așadar, Comunitatea Evreilor din Panciova a început un proces pentru restituirea acestei clădiri. Sinceri să fim, legea este de partea lor. Așadar, există un mare pericol ca după jumătate de secol de activitate în această clădire, cea mai prestigioasă instituție a românilor să rămână pe stradă”. După cum a adăugat dânsul, conducerea actuală a C.P.E. „Libertatea” a luat toate măsurile pentru a lupta pentru această clădire. „Sperăm ca această problemă să fie rezolvată în beneficiul tuturor. Am angajat un avocat cu scopul de a menține această clădire. În cazul în care aceasta nu va fi posibil din punct de vedere legal, vom fi mulțumiți să primim o altă clădire la Panciova, care să îndeplinească toate condițiile necesare pentru desfășurarea activității”, a afirmat Marinel Petrică.
Dânsul a adăugat că în cursul acestui an au înregistrat la Agenția Registrului Afacerilor site-ul digital al „Libertății” și că au intrat în procesul pentru protecția logoului și denumirii „Libertății”, fapt care nu a fost făcut până acum.


Președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Daniel Magdu, a punctat că singurul fapt că s-au reunit pentru a discuta în componența respectivă despre încercările prin care trece C.P.E. „Libertatea” este un semn bun. „Este foarte evident progresul pe care l-ați făcut în ultimele luni, în primul rând fiind modernizarea ziarului, în sensul că ați adus o generație mai tânără. Doresc să vă asigur că aveți susținerea Consiliului Național al Minorității Naționale Române în ceea ce privește modernizarea ziarului”, a afirmat Daniel Magdu.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 5 iunie 2021