Ce am reușit să facem până acum și ce ne propunem să realizăm în viitor

Excelența Sa, Silvia Davidoiu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Serbia, a vizitat miercuri, 23 iunie, municipiul Zrenianin și cu acest prilej a avut o întâlnire cu primarul Simo Salapura, viceprimarul Saša Santovac și primarul adjunct Jelena Travar Miljević. La întrunirea prilejuită la Casa Orașului din Zrenianin au participat și Daniel Petrovici, membru în Consiliul Național al Minorității Naționale Române și Todor Ursu, director al I.C.R.V.
Subiectul discuţiilor Exelenței Sale, l-a constituit dezvoltarea în continuare a relaţiilor de cooperare foarte bune în domeniul cultural cu Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, care își are sediul la Zrenianin, dar și reprezentarea comunității românești în toate sferele administrației din orașul de pe Bega .
Printre cele mai importante puncte atinse în cadrul discuțiilor cu Excelența Sa, se numără nevoia unei mai strânse colaborări, în principal în domeniul economic, proiectele transfrontaliere realizate, perspectiva noului Program transfrontalier România-Serbia, precum și cooperarea în domeniile cultural și turistic între municipiul Zrenianin și orașele Timișoara, Arad și Reșița, respectiv Serbia și România. Anterior, Ecelența Sa a vizitat și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, unde a discutat cu reprezentanții acestei importante institutiuții a românilor din Voivodina, cu sediul la Zrenianin.

Dan MATA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021