Cu ocazia Săptămânii Copiilor, manifestare tradițională care are loc în fiecare an în luna octombrie, Biblioteca Orașului Vârșeț a organizat, în perioada 2-8 octombrie, o serie de ateliere pentru copiii de vârstă preșcolară și școlară. Atelierele au fost conduse de bibliotecarele Jasna Krsmanović și Sanja Vukelić, precum și de subsemnata, dr. Tatiana Petrică, coordonator responsabil pentru digitalizare.
Sloganul din acest an „Inima mare a copiilor din Serbia” este dedicat dezvoltării empatiei și solidarității în rândul copiilor, subliniind, în acest fel, dezvoltarea toleranței la diferite niveluri – în familie, mediul școlar și societate.
Programul Bibliotecii Orașului a început luni cu o vizită la Şcoala Elementară ,,Branko Radičević” din Uljma, unde a fost prezentată, pe scurt, atât biblioteca, cât și noile ediții ale acesteia.
În cadrul Asociației „Otvoreno srce sveta” a fost planificată prezentarea trilogiei romanelor „Sama protiv Danguba”, „Lili i Dangube dane ne gube” și „Lili i Dangube rastu”, precum și interacțiunea cu copiii. Pentru elevii școlilor elementare din oraș, au fost organizate vizite la Biblioteca Orașului. În schimb, elevii din Uljma au vizitat filiala nou deschisă a acestei biblioteci din satul lor, familiarizându-se astfel cu serviciile oferite.
Vineri, la Școala Specială „Jelena Varjaški” a fost prezentată trilogia romanelor „Sama protiv Danguba”, „Lili i Dangube dane ne gube” și „Lili i Dangube rastu”, precum și interacțiunea cu elevii.
Tatiana PETRICĂ
Articolul îl puteți citi în numărul 41 din 14 octombrie