A fost marcată ziua Mărţişorului, simbolul primăverii

Marţi, 1 martie, la Şcoala Elementară ,,Întâi Mai“ din Petrovasâla, cu respectarea măsurilor de protecţie contra coronavirusului, s-a desfăşurat Festivalul Obiceiurilor din Străbuni şi al Mărţişorului. Evenimentul, mai modest, a cuprins vernisajul unei expoziţii de mărţişoare şi proiecţia filmelor de scurt metraj inspirate din obiceiurile de odinioară ale localnicilor.

Pe panoul din holul şcolii au fost expuse mărţişoare multicolore, confecţionate de către elevii îndemânatici, îndrumaţi de cadrele didactice de la şcolile elementare din Uzdin, Ecica, Nicolinţ, Petrovasâla, Coştei şi Sân-Mihai. Acest eveniment deosebit s-a desfăşurat fără prezenţa elevilor de la şcolile participante, fiind invitaţi oaspeţi de onoare: Gheorghe Dinu, consul general şi Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul General al României de la Vârşeţ şi Darian Tăpălagă, şeful Cabinetului preşedintelui comunei Alibunar.


,,Doresc să fie organizate şi pe viitor astfel de ediţii ale Mărţişorului, care prevesteşte sosirea primăverii pe meleagurile româneşti. Îi felicit atât pe organizatori, cât şi pe elevii sârguincioşi care s-au mobilizat din plin pentru reuşita acestei manifestări. Este un lucru excelent, pentru că şi-au trimis creaţiilor aici, la Petrovasâla. La etnicii români de pe aceste meleaguri apreciez foarte mult modul în care ţin la tradiţiile şi la obiceiurile din străbuni. Până la urmă, manifestarea identităţii etnice a unei naţiuni se face prin păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor străbune care ne arată cine suntem şi de unde am venit, precum şi prin păstrarea credinţei creştine ortodoxe. De aceea, doresc încă o dată să felicit colectivul şcolii şi pe cei implicaţi în această acţiune pentru modul în care au reuşit să mobilizeze atât şcolile din Banat, cât şi o grămadă de sponsori. Chiar m-a impresionat numărul lor şi câtă lume ajută la păstrarea acestor tradiţii. Cu toate că elevii fizic nu au fost prezenţi la această manifestare, tehnicile moderne le-au oferit posibilitatea de a urmări online această manifestare“, a spus consulul general Gheorghe Dinu.
,,Ţin să menţionez că mă bucur foarte mult să mă aflu la această manifestare tradiţională dedicată sărbătorii de Mărţişor şi începutului primăverii, un anotimp cu semnificaţii speciale în credinţa românească. Sunt plăcut surprins de modul în care arată acest edificiu. Este o şcoală renovată, modernă, în care procesul de învăţământ se desfăşoară în cele mai bune condiţii. Sărbătoarea Mărţişorului a ajuns la cea de-a şaptea ediţie şi remarc cu satisfacţie că există o continuitate în a duce mai departe tradiţiile şi obiceiurile străbune în comunităţile româneşti“, a menţionat Daniel Bala, ministru-consilier.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022