În anul pe care l-am lăsat în urmă, la Biserica Ortodoxă Română din Satu Nou a fost construită o nouă sală a bisericii. Reamintim că sala veche a fost demolată, din cauză că se afla într-o stare deplorabilă.
Înainte de Slujba Vecerniei din seara de Ajun, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Satu Nou, Gheorghe Ianeș a făcut slujba de sfințire a sălii. Răspunsurile la slujbă le-a dat corul Bisericii Ortodoxe Române din Satu Nou. Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, care frecventează Biserica Ortodoxă Română din Satu Nou.
Părintele Gheorghe Ianeș ne spune că sala bisericii o vor folosi pentru organizarea ședințelor Consiliului parohial și Adunării parohiale şi pentru repetițiile corului Bisericii Ortodoxe Române din Satu Nou.
După slujba de sfințire a sălii, credincioșii au luat parte la Slujba Vecerniei. Apoi, în fața bisericii s-a făcut tradiționalul foc din seara de Ajun.
Sanela CRĂINEAN
Articolul îl puteți citi în numărul 53 din 7 ianuarie