Ratko Jovanović a fost un ziarist care în timpul carierei sale a luptat cu demnitate pentru a scoate la iveală dreptatea. A terminat şcoala profesională de jurnalistică la Belgrad, care l-a ajutat foarte multe în drumul său, drum greu de străbătut, dar totuşi a reuşit să-şi împlinească visul de a deveni un ziarist apreciat de toţi cei din jurul său. La începutul carierei sale, Ratko era angajat la secţia de jurnalistică din cadrul Uniunii Socialiste a Poporului Muncitor din Iugoslavia, iar mai târziu revine pe făgaşul dorit. Se angajează pe postul de ziarist în comuna Alibunar, devenind membru al redacţiei săptămânalului ,,Ştiri comunale” al cărei fondator este comuna Alibunar. Pentru contribuţia la informarea obiectivă şi profesionalism în activitatea sa de ziarist, Ratko a fost deţinătorul a mai multor premii şi menţiuni din domeniul informării publice. Actualmente este pensionar, dar dragostea faţă de jurnalism, care i-a marcat întreaga viaţă, a rămas întipărită în suflet. ,,Îmi place să scriu şi să urmăresc cu viu interes evenimentele petrecute în jurul meu. Ziaristica este o parte din viaţa mea, şi voi continua să o practic până îmi permit puterile”, ne-a mărturisit Ratko.
Stimate coleg, te rog să ne povesteşti ce te-a determinat să consemnezi evenimentele petrecute în jurul tău?
,,Încă de când eram elev în băncile şcolii elementare, mi-a plăcut să scriu compuneri libere sau pe un anumit subiect la sugestia dascălului meu. Îmi amintesc foarte bine de prima mea lucrare care a fascinat-o pe profesoara mea de limba şi literatura sârbă. A citit-o în faţa colegilor mei şi a remarcat în mod deosebit înclinaţiile mele spre arta scrisului. A apreciat pozitiv modul meu de exprimare a sentimentelor, precum şi puterea de observare a lucrurilor din jur. De atunci şi până acum, acea forţă nesecată a exprimării în scris s-a menţinut ca şi o flacără mereu aprinsă în sufletul meu. Mă mândresc cu tot ce am realizat pe parcursul vieţii în domeniul ziaristicii, deoarece eu am pledat mereu doar pentru a descrie lucrurile aşa cum sunt ele şi cum se desfăşoară.
După câte ştiu eu, dumneata eşti născut într-un sat din Kosovo şi Metohia. În ce împrejurări ai ajuns pe meleagurile noastre, şi cum te-ai descurcat în noul mediu?
,,Sunt născut în anul 1944, într-un sat de lângă localitatea Leposavić, Provincia Autonomă Kosovo şi Metohia, într-o familie de ţărani. Nu pot spune că am avut o copilărie fericită, pentru că la vârsta de doi am rămas orfan de mamă, şi de mine a avut grijă mătuşa mea. Şcoala elementară am terminat-o la Vučitrn. Datorită faptului că aveam unele înclinaţii spre literatură şi îmi plăcea foarte mult să citesc, am avut o dorinţă de mă înscrie la Şcoala pedagogică din Priština. Însă visul meu nu s-a împlinit, deoarece nu am avut o susţinere deplină din partea părinţilor care şi-au dorit să mă vadă inginer agronom. Eu am respectat această dorinţă a părinţilor, am absolvit cu succes şcoala de agronomie, dar nu am încetat de a aşterne pe hârtie cugetările mele. Dar, evenimentele petrecute în acea perioadă postebelică şi de refacere a ţării, au influenţat asupra situaţiei din zonă, astfel că, eu şi cu mătuşa mea am decis să plecăm în altă parte a ţării, spre Belgrad, unde situaţia era mai prielnică. Ne-am stabilit la o rudă de-a noastră, la Smederevo, unde eu mi-am găsit un post la o firmă de construcţii. Am muncit din greu, era o muncă epuizabilă şi eu aveam o fire plăpândă, încât nu am fost în stare să rezist de a muncii din răsputeri pentru un salariu mizerabil. Mătuşei mele i-a fost milă de mine, şi mi-a promis că îmi va găsi un post de muncă destoinic. A contactat pe cineva şi mi-a găsit un post de muncă la Banatski Karlovac, la combinatul agricol ,,Peščara”, la unitatea de producţie a cerealelor. Oferta era pe măsura mea şi am acceptat fără ezitare. Şi iată aşa, spre marea mea bucurie, am venit în Banat să lucrez în sectorul agrar. M-am descurcat destul de bine cu noul post de muncă, dar acea dragoste pentru scrierea unor compuneri şi lucrări literare, nu m-a părăsit niciodată.”
Ion MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 16 octombrie 2021
