Societatea Cultural-Artistică „Veselia” din Glogoni, al cărei obiectiv este păstrarea identității, culturii și tradiției românilor din Serbia, de 83 de ani unește tineri care activează în mai multe domenii culturale. Pe societatea cultural-artistică aminitită o reprezintă ansamblul folcloric, orchestra și soliștii vocali și instrumentiști care își desfășoară activitatea culturală sub egida sa.
Recent, prin intermediul unui proiect aprobat de Consiliul Național al Minorității Naționale Române, S.C.A. „Veselia” a primit surse financiare în vederea achiziționării de încălțăminte pentru toate membrele ansamblului folcloric. După cum ne spune Dorel Marianu, dirijorul orchestrei S.C.A. „Veselia” și managerul de relații publice al societității aminitite, au fost achiziționate douăsprezece perechi de pantofi. Conform spuselor lui Dorel Marianu, în anul 2014 S.C.A. „Veselia” a completat costumele populare pentru dansatori printr-un proiect aprobat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Dorel Marianu afirmă că anul acesta Societății Cultural-Artistice „Veselia” i-au fost aprobate proiecte la două concursuri anunțate de Consiliul Național al Minorității Naționale Române. „La primul concurs am obținut surse financiare în vederea achiziționării de încălțăminte pentru dansatoarele ansamblului S.C.A. „Veselia”, precum și a două reflectoare pe care le vom folosi la manifestările pe care le organizăm. La cel de-al doilea concurs am obținut surse financiare pentru costurile de deplasare la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia de la Coștei și pentru organizarea manifestării ,,Zilele românilor din Glogoni”, afirmă dânsul.
Dorel Marianu menționează că, în cazul în care situaţia epidemiologică va permite, ediția de anul acesta a manifestării „Zilele românilor din Glogoni” se va desfășura în 25 şi 26 septembrie.
„Anul trecut, din cauza pandemiei, am fost nevoiți să reducem numărul de participări, dar pe parcursul anului am continuat să facem repetiții cu orchestra și cu dansatorii, respectând toate măsurile propuse de către medici. În septembrie 2020 am organizat ediția a IX-a a manifestării „Zilele românilor din Glogoni”. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură, însă fără public. Ediția de anul trecut a fost difuzată prin internet, iar unele părți pot fi vizionate pe YouTube”.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 4 septembrie 2021