Ai grijă de natură! Datorită ei putem mânca și respira

În acest număr o prezentăm pe Cindy Bulita. Interlocutoarea noastră este din Columbia, o țară în care nu există anotimpuri.

De la bun început, Cindy ne-a mărturisit următoarele: „Dragostea mea pentru plante s-a născut când eram foarte mică. Mama mea a îngrijit o grădină toată viața. Din copilărie mi-au rămas două amintiri foarte vii. De parcă o văd pe mama transplantând plantele în curte, iar eu mă joc în grădină, urmărind buburuzele.
Primele plante aduse de mine au fost 10 petunii. La întrebarea câte specii îngrijesc în momentul de față, răspunsul este: Habar nu am. Acum ceva timp am încetat să le mai număr.
Întrucât locuiesc într-o țară în care nu există anotimpuri, nu am un mod special de îngrijire a plantelor iarna sau vara, cu excepția faptului că le protejez de ploaie și le ud mai des când vremea este însorită”, aflăm de la Cindy.
Interlocutoarea noastră ne mai spune că îi place să învețe cum să aibă grijă de plante: „Totodată, și oamenii au multe de învățat de la plante. Îmi place să împart cu alții cunoștințele mele. Singurul lucru pe care nu îl pot transmite este pasiunea pe care o am pentru plante. Aceasta se naște și crește pur și simplu, pe măsură ce avem grijă de plante. Așadar, sfatul pe care îl pot oferi începătorilor este să iubească plantele foarte mult și fie răbdători cu ele, deoarece plantele sunt ființe vii care trebuie să treacă prin procesele de creștere și înflorire, ca și noi, oamenii.
Fiecare plantă are farmecul ei și toate înseamnă lucruri diferite pentru mine, datorită modului în care cresc și se dezvoltă sau tipului de îngrijire. Cu toate acestea, iubesc mușcatele (geranium, pelargonium) și anturii, deoarece sunt plante foarte colorate și înfloresc tot timpul anului, pictând întotdeauna grădina. Cu îngrijirea corectă, pot dura o viață întreagă.
Nu pot rata ocazia de a menționa suculentele, cele mai nobile plante de care știu. Mă identific cu ele.
Pentru mine, florile sunt reflecția unui proces frumos prin care trece o plantă, un exemplu viu al răbdării, îngrijirii și iubirii. Toate sunt unice și se potrivesc perfect cu natura din jurul lor, cu animalele.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 33 din 14 august 2021