An jubiliar în plină glorie

În ediția de săptămâna trecută a ziarului nostru am anunțat o nouă premieră a Scenei Profesioniste în Limba Română, care avea să prezinte spectacolul cu piesa „În plină glorie” de Peter Quilter, regie și adaptare de Stefan Sablić. De data aceasta vă informăm că actorii Monica Boldovină-Bugle (Florence Foster Jenkins), Otilia Pescariu (Dorothy), Darie Doclean (Cosme McMoon), Corina Trocea (Doamna Verinder Gadge) și Tamara Tamči Toskić (Maria) s-au prezentat în fața publicului în seara zilei de duminică, 5 februarie, în plină glorie, așa cum este și titlul spectacolului.

Prin acest spectacol, actorii au încercat și au reușit pe deplin să readucă în actualitate peisajul artistic al anilor ‚40 și să prezinte povestea adevărată a solistei Florence Foster Jenkins, care a intrat în istoria muzicii de operă drept cea mai proastă cântăreață din lume. Este o comedie bazată pe o poveste adevărată, care ne-a făcut să râdem până la lacrimi, dar totodată ne-a trezit fiori și cele mai adânci emoții.

Toate rolurile au fost interpretate la cel mai înalt nivel artistic, dar cele mai mari momente de glorie le-a creat Monica Boldovină-Bugle, care a dus „greul spectacolului” și a strălucit în rolul doamnei Jenkins. Ea ne-a demonstrat că niciodată nu trebuie să renunțăm la vise, că trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a le îndeplini și pentru a ne crea propriile momente de glorie, indiferent de câte peripeții și obstacole ne vor pune alții în cale.

Totodată, am aflat că actrița Monica Boldovină-Bugle are și talent muzical, chiar dacă pe scenă trebuia să ne demonstreze că știe să cânte: „Oricât am zice că nu e greu să cânți prost, este de fapt foarte greu. Este o mare responsabilitate. Sunt sarcini extraordinare, dar adevărat e că atunci când cânți, poți să te simți doar bine”, ne-a mărturisit Monica.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 58 din 11 februarie