Angela Paşca, o elevă talentată din Nicolinţ

Angela Paşca este elevă în clasa a V-a la Şcoala Generală ,,2 Octombrie” din Nicolinţ.

Încă când a frecventat grădiniţa, Angela a nutrit o dragoste aparte pentru cântecul şi dansul românesc.

Bunica ei, Viorica, i-a cusut un costum popular, pe care l-a îmbrăcat cu drag la serbările şcolare. Dragostea pentru folclorul românesc i l-a înfiripat învăţătoarea Lina Greoneanţ, care a pregătit-o şi pentru participarea ei la competiţiile de recitatori.

– Primul meu cântec cu care am debutat la o serbare şcolară a fost ,,Mi-am făcut bundiţă nouă”. După aceea am continuat și cânt până la momentul de faţă la toate serbările şcolare şi la manifestările culturale organizate în satul meu natal. Mai târziu m-am ataşat Centrului de Artă Populară, condus cu multă dibăcie de tânăra entuziastă Alexandra Ranković. Alături de ansamblul înjghebat de Alexandra Ranković, am participat la Festivalul de Muzică al Copiilor, unde am avut succese remarcabile. Anul trecut am avut fericita ocazie să fiu prezentă, împreună cu acest ansamblu de copii din Nicolinţ, la Festivalul „Colindele Neamului“ de la Vârşeţ, cu toate că anul trecut era o situaţie specifică. Îmi place foarte mult să îmbrac costumul popular pe care l-a brodat bunica mea, pe care o iubesc foarte mult pentru că m-a învăţat cum trebuie să păstrez obiceiurile noastre lăsate din străbuni – ne-a mărturisit Angela.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 30 ianuarie 2021