Ansamblul pregătitor s-a întors din tabăra din Grecia

Ansamblul pregătitor al Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, a participat la sfârșitul lui iunie la Festivalul Ansamblurilor Folclorice din Asprovalta, Grecia, care s-a desfășurat câteva zile în tabăra pentru copii „Cioni”. Organizatorul festivalului amintit este SCA „Karanovac” din Kraljevo. În cadrul festivalului au fost organizate și diverse ateliere folclorice.

După cum aflăm de la Marija Vukoslavčević, coregrafă și coordonator artistic al ansamblurilor folclorice ale Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, la festival au participat aproximativ 50 de membri ai casei de cultură amintită. Aflăm că la festival s-au prezentat mai multe ansambluri folclorice din Serbia și Republika Srpska, fapt datorită căruia copiii au avut parte de un schimb de experiențe.

Coregrafa ne dezvăluie că în cadrul taberei au fost incluse activități pe parcursul întregii zile. Copiii au participat la ateliere educative și folclorice, au învățat cum se croșetează, au avut diverse activități pe plajă etc. Dânsa ne spune că aceasta a fost o experiență frumoasă pentru copii, ei fiind încântați de activitățile pe care le-au avut în Grecia.

În cadrul festivalului, ansamblul pregătitor a interpretat două coregrafii, una dintre ele fiind coregrafia de dansuri românești. Coregrafa ne dezvăluie faptul că plănuiește să reintroducă în repertoriul ansamblului pregătitor coregrafia de dansuri românești. În acest context, ansamblul pregătitor se va prezenta la toamnă cu coregrafia de dansuri românești la Festivalul Tradițiilor din Voivodina, care va avea loc la Vrbas.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 15 iulie