Asfaltarea străzii Panonska este bine-venită

La sfârşitul săptămânii trecute, în strada Panonska din Vârșeț a fost finalizată depunerea mecanică a stratului portant al drumului până la intersecția cu strada Prizrenska, fiind vorba despre un traseu de 400 de metri. Zece ani acolo a existat o problemă, deoarece strada nu a avut drum modern, iar accesul locuitorilor la casele lor a fost dificil, mai ales pe vreme ploioasă.

Este prima dată când drumul de la capătul străzii Panonska se asfaltează. După ce a fost îndepărtat stratul vechi de pământ, a fost depus pietriș mărunt și a început tamponarea premergătoare asfaltării. La sfârșit au fost depuse două straturi noi de asfalt. Pe lângă drum vor fi săpate șanțuri unde se vor evacua apele pluviale. În perioada următoare vor fi făcute şi completate acostamentele. În acelaşi timp, se vor asigura marcajele şi semnalizarea rutieră.
Autoguvernarea locală a orașului Vârșeț a prevăzut repararea instrastructurii rutiere, dar şi construirea drumurilor. Valoarea totală a lucrărilor realizate este de câteva mii de dinari.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 4 septembrie 2021