Manifestarea tradițională a vânătorilor sub genericul ,,Vânătoarea de vulpi 2023”, a avut loc sâmbătă, 4 februarie, la Mărghita. Mihai Micșa, președintele Asociaţiei de vânători ,,Iepure” din Mărghita, a declarat că, anul acesta, au fost foarte mulți interesați de a veni la vânătoare.
La Mărghita însă, nu există o sală mai mare decât sala Căminului Cultural, care anul acesta a primit un număr maxim de 150 de oaspeți din întreaga Serbie, cu care Asociaţia de vânători ,,Iepure” din loc are o colaborare cu toţi vânătorii, începând de la Vrbas si până la Jagodina. La fel, au fost prezenți și prieteni, membri ai asociaţiilor de vânători din aproape toate localitățile ale comunei Plandiște.
În pofida timpului nefavorabil, pentru că întreaga zi a plouat, la vânătoarea de anul acesta au fost vânate 2 vulpii și un șacal.
Anul acesta cu succes au fost Mića Djokić din Vârşeţ, Zoran Milenković din Gaiul Mare și membrii Asociaţiei de vânători ,,Iepure” Mărghita, Marinel Păsulă din Mărghita. Ca și de fiecare dată, și de data aceasta, repriza a treia a fost de neuitat cu o atmosferă bună, muzică și, bineînțeles, un gulaș excelent.
Rodica GRUESCU
Articolul îl puteți citi în numărul 61 din 4 martie