Situată la o altitudine absolută de 168 de metri, într-o depresiune îngustă pe ambele maluri ale Cernei, mărginită la vest de Culmea Mehedinţi, iar la est de abruptul Domogledului şi Suscului, care se înalţă cu peste 1000 de metri deasupra staţiunii, Băile Herculane este unica localitate turistică din România care dispune de toate cele cinci patrimonii: natural, istoric, cultural, balnear şi turistic.
Fragmente din istoria stațiunii balneare
Începutul istoric al acestei staţiuni balneare l-a marcat cucerirea Daciei de către romani în urma războiului din 101-102 e.n., când soldaţii romanii, descoperind apele termale au clădit termele lui Hercules, păstrate până astăzi. Conform însă unor teorii de academiceni, apele termale de aici ar fi fost cunoscute şi folosite încă înaitea epocii romane. Existenţa localităţii a fost confirmată oficial în anul 153 e.n. prin discursul lui M. Sedatius Severianus, ales în funcţia de consul la Roma. Impresionaţi de calităţile tămăduitoare ale apelor termale, aristocraţia Romei antice le-a închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. S-au construit apeducte şi băi, Termele Romane fiind atât de bine conservate încât au putut fi redate circuitului turistic în anul 1999. Astfel, vizitatorii impresionantei construcţii a Hotelului Roman ridicat în 1975, pot beneficia de tratament balnear în aceleaşi condiţii ca şi aristocraţii Romei antice.
Staţiunea a fost complet distrusă de turci în războiul otomano-ruso-austriac din 1737-1739, suferid apoi şi în urma unei epidemii de ciumă şi a unei invazii de lăcuste. Prin pacea de la Belgrad, râul Cerna a devenit graniţa dintre Austria şi Ţara Românească, turcii încercând canalizarea râului pentru consolidarea hotarului, dar natura vitregă le-a distrus lucrările. Urmele acestor amenajări se pot vedea şi astăzi.
Staţiunea cunoaşte o oarecare dezvoltare, fiind vizitată de mai multe personalităţi ale vremurilor, dar după 50 de ani de pace turcii rup tratatul năvălind în zonă. Sunt alungaţi peste Dunăre cu ajutorul unui regiment de gardă, după care împăratul austriac Franz Josef întăreşte zona prin fortificaţii, iar staţiunea primeşte numele de Herculesbad.
Alte momente importante din istoria orașului sunt printre altele, realizarea fântânii arteziene din centru în 1826 şi construirea primului pod metalic în arc chiar la intrarea în staţiune, fiind o premieră europeană în domeniu. Statuia lui Hercules, turnată din fier de tun de celebrii meşteri Ramelmazer şi Glantz din Viena, este montată în piaţa staţiunii în anul 1847. Statuia este darul făcut de arhiducele Carol armatei din staţiune, care păzea graniţa. Natura şi-a dovedit vitregiile prin confruntarea zonei cu un cutremur devastator în 1838, iar în 1940 au loc mari inundaţii urmate de-o secetă cumplită în 1941 care a făcut ca oamenii să aducă apă în vase, cu carul tocmai din Dunăre.
Multe personalităţi din diferite domenii au trecut prin zonă de-a lungul timpului. Împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef, care a numit staţiunea ca fiind cea mai frumoasă de pe continent şi împărăteasa Elisabeta (distinsa şi armonioasa Sissi), Nicolae Bălcescu, în 1839, Ludovic Kossut, în 1849, sunt numai câteva din numele demne de menţionat.
Florin RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 33 din 14 august 2021
