Fata mare din Banat
Nu grăbi la măritat!
Ca floarea la scuturat!
Așa spune o preafrumoasă doină bănățeană. Iar informatoarea Parascheva Agadișan (n.1926 – d. 2015) ne spune povestea acestui moment important din Nicolințul vremurilor apuse.
În vremurile demult lăsate în urma noastră, fiecare localitate îşi avea propriile caracteristici şi modalităţi prin care tinerii puteau să se întâlnească şi să-şi găsească partenerul de viaţă. De obicei, se mergea după apă, cu cănţile puse pe obraniţă, mai spre seară, când munca de fiecare zi era pe terminate şi fetele îşi puteau găsi răgazul pentru a-şi schimba hainele menite pentru activitatea de fiecare zi cu cele pentru dusul după apă. În acest drum, de acasă şi până la fântână, se întâlneau cu feciorii, aici se înfiripau primele sentimente, aveau loc primele discuţii şi se stabileau primele relaţii. Se ştia că niciun fecior nu venea cu mâna goală atunci când trebuia să se întâlnească cu o fată. Bomboanele de zahăr, cu miros de mentă sau zmeură, cumpărate la magazinul din sat, învelite în hârtie erau cel mai frumos lucru ce putea fi servit unei fete tinere venite după apă, în amurgul zilei. Şi tot acum, fetele şi feciorii planificau care cu cine să joace în hora ce va avea loc duminică.
Totodată, deşi acest lucru este mai neobişnuit, la Nicolinţ exista şi posibilitatea ca fetele şi feciorii să se întâlnească feriţi de ochii lumii. Din strada principală şi până la gara aflată mai la marginea localităţii, se întindea o cărare lungă, străjuită de plopi înalţi. În ziua de joi sau la sărbătorilor mai mici din timpul săptămânii, fetele şi feciorii ieşeau la plimbare pe cărarea de sub plopi, această plimbare purtând numele de rob. Aici discuţiile erau mai libere, tinerii fiind privaţi de privirile trecătorilor ce puteau fi întâlniţi în localitate.
Ritualul era bine stabilit. Fetele şi băieţii se plimbau doi câte doi. Dacă un băiat voia să se plimbe cu o anumită fată, trecea pe lângă perechea care se plimba, striga uia şi o lua pe fată de mână. În cazul când exista o simpatie deja înfiripată, cei doi se ţineau de mână, iar în cazul când exista o reţinere din partea fetei, aceasta se lăsa ţinută doar de două degete. Îmbrăcămintea pe care o purtau feciorii şi fetele era cea menită pentru sărbători mai mici din timpul săptămânii, îmbrăcăminte ce se purta atunci când se mergea după apă sau la unul din magazinele din centrul localităţii.
În acest loc, sentimentele se înfiripau, s-au stabilit potenţialele logodne sau căsnicii. Termenul potenţiale subliniază că nu se prea ținea cont de dorința tinerilor, în majoritatea cazurilor, căsniciile erau, din bun timp, planificate de părinţi, respectându-se regulile nescrise ale comunităţii.
Fata mare şi rolul ei în societate
În societatea tradiţională a satului românesc, fata mare avea un statut aparte, reglat de unele norme nescrise, dar respectate cu rigoare de toţi membrii comunităţii. După cei patru ani de şcoală, cu o pregătire foarte sumară, materia învăţându-se în bună măsură în limba sârbă pe care copiii nu o înţelegeau, fata mare, încă copil la vârsta respectivă, începe să fie pregătită pentru viaţă: învaţă să coase, să ţeasă şi implicit este încadrată şi la munca câmpului. Dar, cel mai important, începe să-şi pregătească zestrea. Tot în această perioadă, 12-13 ani i se dau poalele, ceea ce vrea să spună că este pregătită pentru intrarea în lumea adulţilor. În acest moment, lumea copilăriei şi aşa destul de sumară este atât de subit părăsită pentru totdeauna. Copilul-femeie intră relativ timpuriu în rândul acelora care se consideră a fi deja maturi, logodnele şi căsătoriile efectuându-se la o vârstă foarte fragedă. Din cauza logodnelor şi căsătoriilor destul de timpurii, foarte des era întâlnit cazul când o fată se logodea de mai multe ori, logodna rupându-se fără prea multe urmări care ţin de conduită şi latura psihologică a problemei. Şi căsătoria se destrăma foarte repede, urmând alta şi alta, o importanţă majoră având doar prima, când fata pleca din casa părinţilor cu nuntă şi cu zestre în bună parte, căsătoria funcţionând, evident, şi ca un mijloc de transmitere a bunurilor.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021
