Într-o zi de primăvară, mă îndreptam către o biserică, acolo intenționam să merg în căutarea Divinității, pentru a mă încărca pozitiv și pentru a ajunge la un echilibru spiritual. Îmi simțeam sufletul încărcat de atâtea și atâtea lucruri, așa că am decis, ca măcar pentru câteva minute, să acord atenție gândurilor mele într-un loc potrivit.
Aveam nevoie de acele câteva minute petrecute la biserică, în liniște. Am ajuns acolo, spun o rugăciune în gândul meu și mulțumesc pentru toate cele primite, când la un moment dat sunt întreruptă de un băiat slăbuț, cu haine sărăcăcioase, dar cu o privire blândă și caldă. În clipa imediat următoare un glas ușor tremurând îmi spune:,,Te rog frumos, crezi ca ai putea să mă ajuți cu un ban?”
Am stat puțin și m-am gândit vreme de vreo 10 secunde și de parcă o voce interioară îmi spunea că, în spatele acelui băiat cu haine sărăcăcioase, se ascunde o poveste de viață care merită toată atenția mea. Am băgat mână în buzunar și i-am oferit acestuia mai mult decât suma pe care mă ruga inițial să i-o ofer. Îi citeam în ochi bucuria și mulțumirea. Pe lângă cuvintele de mulțumire sincere pe care mi le-a adresat, acesta rămâne o clipă și mă întreabă dacă am câteva minute libere în care să îmi explice de ce a făcut acest gest de a-mi cere acești bani. Am rămas puțin surprinsă pentru faptul că își dorea să îmi explice acest lucru, privind cu ochii realității și comparându-l cu oricare alt cerșetor, își văzuse scopul îndeplinit. Așa că nu mai avea de ce să stea lângă mine și mai ales să îmi dea explicații în urma gestului său. Am decis să îl ascult. Presimțeam că în acel copil se ascunde o lecție de viață. O poveste. O lecție de supraviețuire de la care cu siguranță pot învăța ceva. Îmi spunea cu ochii blânzi și cu un efort nespus să își stăpânească lacrimile, despre familia pe care nu a cunoscut-o niciodată, familie care nu a avut nici măcar bunul simț să îl caute. Să se intereseze de soarta lui. Îmi spunea despre frigul pe care îl îndura adesea pe străzi, despre ironiile și răutățile ce se făceau la adresa lui, de către oamenii care nu știau ce poveste de viață ascunde în sinea sa. Oamenii care au avut noroc pentru că s-au născut în familii ce își iubesc copiii și nu îi lasă în grija altora sau pe străzi. Văzând că îl ascult, îmi spune că fericirea este la îndemâna tuturor, dar de acest lucru nimeni nu este conștient. Oamenii uită să fie recunoscători atunci când au parte de fericire, iar el, deși trecea prin greutăți, avea momente în care se simțea fericit, datorită oamenilor care se opreau în drumul său și îl ajutau. Am rămas surprinsă să aud și să văd că în drumul lui, nu uita niciodată să meargă la biserică și să mulțumească pentru că a avut ce să mănânce și pentru a fi recunoscător Celui de Sus. Această poveste mi-a rămas un exemplu cum trebuie să ne oprim din drumul nostru, ajutându-i și pe alții, pentru că atunci când dăm, nouă ne dăm, nu celui sărac, și cu siguranță ceea ce dăm se întoarce la noi înzecit.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 6 noiembrie 2021
