Diana-Maria Kraus și-a încheiat, în urmă cu aproape 20 de ani, studiile de master la trei facultăți din …
Diana-Maria Kraus și-a încheiat, în urmă cu aproape 20 de ani, studiile de master la trei facultăți din …
La ediția din acest an a Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina, R. Serbia, care a …
Dr. Felicia Turcoanie provine dintr-o familie de oameni respectuoși, care au îndrumat-o și ajutat-o să-și urmeze visele. Lângă …
După cum știm deja, Festivalul de Folclor și Muzică Românească, ediția a 62-a, a avut loc la Satu …
Alexandra Georgiana Maleta, s-a născut pe data de 23 octombrie 2007. Locuieşte în satul Coştei. Anul acesta a …
Am început să iubesc medicina datorită ginecologiei și obstetricii, dar în timpul școlii m-am îndrăgostit de alte ramuri …
Am cântat în Banatul sârbesc în spectacole sau la petreceri. La frumoasa nuntă a poetului Petru Cârdu. Am …
O viață petrecută în mijlocul copiilor. Așa s-ar descrie invitata la dialogul de astăzi. Dacă însă mergem mai …
Corina Huțan, locuieşte în Arad, este pasionată de scris, literatură și cultură încă din copilărie, ceea ce a …
Manuela Nevaci, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti” al Academiei Române și profesor de dialectologie la …