În spațiul culturii românești din Voivodina, Aurora Rotariu Planjanin este prezentă de mai multe decenii, ca poetă a generației șaptezeciste, care în demersul său literar a transpus imagini din cotidian, reale, pline de semnificații, întrebări, la care a încercat să le dea răspunsuri cuvenite, reușind să ne conecteze la lirica minoritară din Serbia. Crescută într-o familie în care cultura mereu a fost cotată înalt pe scara valorilor, era evident că și dânsa va fi atașată de toate aspectele ei, străduindu-se ca și moștenitorii săi să îndrăgească acest domeniu.
Născută la Coștei în anul 1952, a terminat Facultatea de Economie la Novi Sad și studiile postuniversitare la Belgrad. Timp de trei decenii (1976-2020) a muncit la Compania ,,Jugopetrol” din Novi Sad, la care a progresat de la șef de secție până la director financiar, iar în perioada 2005-2014 a fost angajată pe post de coordonator consilier pentru finanțe la Întreprinderea Publică ,,Srbijagas” din Novi Sad. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Voivodina (din anul 2004), a Uniunii Scriitorilor din România (din 2020), a Societății de Limba Română din Voivodina (din 1970) și președinta Cenaclului literar a SLR (din 2020).
La vârsta de 72 de ani dinamismul și forța creatoare încă persistă, dacă nu creează, socializează cu prietenele, participă la manifestări culturale, iar energia necesară o recuperează din momentele petrecute cu cei cinci nepoți.
Ne puteți descrie câteva segmente de la începutul drumului literar?
A da un răspuns potrivit la întrebările puse, sau a vorbi despre marile mele iubiri față de muzică, literatură… și întreaga muncă creativă în viața culturală – nu este deloc ușor. Aceasta din cauză că despre ,,marile iubiri” de obicei se vorbește ,,puțin și rar”; deci, numai atunci când ,,cuvintele țâșnesc din suflet” și tu nu mai ești stăpânul lor. Acest lucru mi s-a întâmplat mie la începutul ,,unei” fragede copilării – aveam cinci-șase anișori, când tatăl meu (cunoscutul dirijor, aranjor și compozitor Ion Rotariu Cordân) mă ducea cu el la repetițiile de fanfară, cor, orchestră… și să nu uit, mergea de regulă și mama mea, care avea o voce mirifică.
Așa a fost începutul. Apoi au urmat aparițiile pe scena din satul natal (cu emoții deosebite), ca ulterior să ne deplasăm în aproape toate satele ,,de la Codru” și nu numai. Mie mi-a rămas în amintire scena Căminului Cultural din Seleuș, unde am cunoscut-o pe renumita solistă vocală Maria Bârnea – Ureche (care m-a îmbrățișat și calmat când plângeam pentru o mică greșeală).
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie
