Viceprim-ministrul și ministrul Mineritului și al Energiticii, prof. dr. Zorana Mihajlović, a declarat la Aranđelovac, unde au fost acordate contracte reprezentanților a 151 de autoguvernări locale în cadrul Programului Național de Îmbunătățire a Eficienței Energetice, că vor fi investite în total patru miliarde de dinari pentru creşterea eficienței energetice în gospodării. Ministerul și autoguvernările locale vor acorda subvenţii de două miliarde de dinari cetățenilor care vor participa la program.
Printre municipalitățile care au semnat acordul se numără și comuna Covăcița, care a primit trei milioane de dinari, în funcţie de numărul locuitorilor. Autoguvernările locale vor pune la dispoziție încă trei milioane, astfel că suma totală alocată cu acest scop va fi de şase milioane de dinari.
În numele comunei Covăcița, contractul l-a semnat asistenta primarului, Mariana Meliš.
După cum prevede apelul public, banii pot fi investiţi în patru măsuri de eficiență energetică:
- Îmbunătățirea placajului termic (înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare, termoizolarea pereților şi a tavanelor, termoizolarea sub acoperiș)
- Îmbunătățirea sistemelor termotehnice ale clădirii (cazan sau cuptor mai eficient; rețea de conducte; radiatoare; pompe de căldură; pompe de circulație; dispozitive de reglare și măsurare a nivelul de căldură).
- Colectori solari
,,Am semnat acorduri cu 151 de autoguvernări locale în vederea îmbunătățirii eficienței energetice. Ministerul și autoguvernările locale au oferit, împreună, două miliarde de dinari, iar laolaltă cu cetățenii patru miliarde de dinari. Astfel, la apelul public pot participa 20.000 de gospodării. Acesta este un proiect însemnat, atât pentru autoguvernările locale, cât și pentru stat. Este și un beneficiu direct pentru cetățeni, deoarece permite reducerea consumului de energie termică. Prin urmare, facturile vor fi mai mici cu 25-30 la sută. Prin realizarea acestui proiect, vom economisi o cantitate de energie termică egală cu cea care se produce la termocentrala din Niš. De asemenea, vom reduce în mare măsură cheltuielile de mediu şi vom avea un mediu mai sănătos”, a spus Mihajlović.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 9 aprilie 2022