Consiliul Național al Minorității Naționale Române apelează la toți factorii politici să nu facă abuz de tragicul eveniment care s-a întâmplat în Bor. Cu câteva zile în urmă, după descrierea tragicului eveniment de către oficialii de poliție, suntem martorii faptului că anumite partide politice, din păcate, în încă o încercare de a obține puncte politice ieftine, se angajează în a pretinde că protejează de această dată apartenenţii minorității naționale române. Se pune întrebarea cum au ajuns aceste partide să-și amintească chiar acum de români?
În loc să ne unească astfel de tragedii în durere și condamnare și să conlucrăm împreună ca societate la propuneri pentru a întări prevederile legale pentru pedepsirea autorilor unor astfel de crime monstruoase, în prim-planul acestor partide menționale, în aceste zile de tristețe, suntem noi, românii. Contrar oricărei logici.
Încă odată, Consiliul Național al Minorității Naționale Române subliniază că apartenenţii minorității naționale române sunt apartenenţi ai acestei societăți egali în drepturi și că sunt şi apartenenţi ai poliției, procuraturii, instanțelor judiciare, autorității executive, autorității legislative, administrației locale, sistemului educațional, sistemului de sănătate și a întregului sistem social și că au încredere în țara lor și în purtătorii celor mai înalte funcții de stat.
Consiliul Național al Minorităţii Naşionale Române condamnă crima odiosă a uciderii micuței Danka, credem că poliția și procuratura vor elucida cazul profesional și că autorii vor fi pedepsiți la maxim.
09.04.2024
Dr. Valentin Ardelean
Preşedintele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române