Coroana activității literare

La ceremonia din 6 decembrie, organizată la Teatrul Național din Belgrad, Comunitatea Cultural-Educațională din Serbia a acordat prestigioasa distincție „Zlatna značka”.

Distincția oferită pentru contribuția dată de-a lungul anilor la dezvoltarea activităților culturale, pentru munca generoasă, dedicată și viabilă în timp a fost acordată numeroșilor artişti din Serbia, Republika Srpska, Muntenegru și diaspora, printre care este și scriitoarea Nada Malek din Panciova. Este demn de menționat faptul că Nada Malek este o autoare fidelă Editurii „Libertatea”, publicându-şi toate cărţile la editura noastră.

În cadrul ceremoniei, în timpul prezentării Nadei Malek au fost subliniate meritele scriitoarei. S-a spus, de asemenea, că Nada Malek a publicat o carte deosebit de interesantă despre pancioveni notabili în diferite domenii profesionale. Cu o carieră impresionantă, Nada Malek se distinge și ca o importantă scriitoare pentru copii, fiind și membră activă a Uniunii Scriitorilor din Serbia. De asemenea, în cadrul prezentării a fost subliniat angajamentul remarcabil al Nadei Malek la organizarea manifestării „Podurile prieteniei prin intermediul literaturii”, care reuneşte scriitori și creatori artistici dincolo de granițele Serbiei, până în Australia.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 16 decembrie