„Credincios activ” sau „piatră de poticneală” în biserică?

Trebuie să recunosc faptul că ideea acestui articol a pornit de la cele citite pe internet, dar şi de la nenumăratele momente în care suntem deranjaţi în biserică de sunetele telefoanelor „uitate” deschise! Chiar dacă am pus la intrarea în Sfântul Locaş un afiş explicit în legătură cu această „minune” a tehnicii comunicaţiilor.

Mobilul sună în buzunarul a nouă din zece români de la oraş. Iar mulţi au depăşit stadiul în care folosesc telefonul doar pentru sunat şi trimis SMS-uri. Un studiu GFK arată că 75 la sută din populaţia în vârstă de peste 15 ani are mobil. În cazul orăşenilor mai punem 10 procente.

A merge cu telefonul mobil oriunde şi a răspunde în orice moment a devenit deja o „necesitate” universală a omenirii. Dacă, printr-o neatenție, lăsăm telefonul mobil acasă pentru o zi, ne frământă gânduri teribile: Oare cine m-a sunat astăzi şi nu i-am răspuns? Dacă a fost ceva urgent?
Mă întreb ce ar spune creștinii de acum 2.000 de ani despre cei care vin cu telefonul activat în biserică? Sau chiar cei de acum 20 de ani.

La începuturi, creştinii trăiau fiecare slujbă ca şi cum ar fi fost ultima, pentru că era chiar posibil să fie ultima, din cauza prigoanelor împotriva Bisericii lui Hristos. Tocmai de aceea se adunau în locuri ascunse şi greu accesibile, se rugau la ore târzii şi suportau orice greutăţi pentru Hristos şi credinţă. Creștinii de astăzi au alte pretenții: își doresc ca bisericile să fie dotate cu aer condiționat și scaune, și să poată folosi telefonul mobil ca și cum ar fi la serviciu, fără a deranja pe cineva.

Chiar, oare nu ne-am putea lipsi de telefonul mobil măcar la slujbă, în timpul Sfintei Liturghii? Credeţi că Domnul, care ne aşteaptă cu atâta dragoste să petrecem cu El, ne-ar umple de necazuri şi de griji tocmai atunci când ne ducem în casa Lui? Ar trebui să luăm aminte şi la tulburarea pe care o provocăm celor din jurul nostru, care au venit la biserică pentru a se ruga în liniște, pentru a se regăsi în cântare şi meditaţie.

Pr. Petru BERBENTIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 28 octombrie